
Compania bistrițeană va utiliza noile trailere cu axe autoviratoare FlexMAX de la Faymonville pentru transportul de grinzi de beton.
Pentru a răspunde cerințelor tot mai diverse ale clienților săi, Rontransmar – una din cele mai importante companii de transport agabaritic din România – și-a lărgit posibilitățile de transport prin achiziția a patru trailere cu axe autoviratoare FlexMAX.
Noile trailere FlexMAX sunt o combinație de 4+5 axe. Mai exact, un dolly față cu patru axe și un cărucior spate cu cinci axe, ambele cu direcție hidraulică și suspensie pneumatică. Acestea au fost special dezvoltate de Faymonville la cererea companiei din Uriu.
Cu o sarcină tehnică totală de 135.500 kg și o masă proprie totală de 19.850 kg, FlexMAX este cel mai robust echipament de transport de acest tip de pe piață.
VEZI ȘI: Adaptor de turn de eoliană pentru trailere cu axe autoviratoare
După cum îî spune și numele, acesta se caracterizează printr-o flexibilitate mare în ceea ce privește adaptarea la lungime. Și exact de asta are nevoie Rontransmar, care va transporta cu acesta cele mai lungi grinzi prefabricate din beton.
Pe lângă avantajul constructiv, un alt avantaj oferit de aceste trailere este cel economic, prin distanța mărită între axe, care reduce costurile cu autorizațiile de transport. De asemenea, grație posibilității de modificare a poziției cuiului de remorcare, acestea pot fi asociate cu autotractoare 8×4 sau 6×4.
Cu noua achiziție, compania de transport agabaritic din Uriu își consolidează parteneriatul cu producătorul belgian Faymonville, început în urmă cu mulți ani.