SAMEDAY vrea să preia compania de curierat Sprinter din Ungaria

SAMEDAY anunță intenția de a prelua compania de curierat rapid Sprinter din Ungaria, ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune.
În urma potențialei achiziții, SAMEDAY își va extinde infrastructura out of home din Ungaria cu 60%, prin preluarea celor 450 de puncte de livrare deținute de compania maghiară, precum si capacitatea de livrare home delivery.
Sprinter este o companie tradițională de curierat expres din Ungaria, cu o istorie de 25 de ani pe piață, care deservește un număr important de magazine online și care va livra și către România. Compania este asociată cu nume de marcă bine-cunoscute, precum rețeaua de puncte fixe de ridicare și colectare a coletelor, Pick Pack Pont, și Sprinter, cu zeci de ani de experiență în livrarea la domiciliu.
Compania deservește un număr important de afaceri online, atât interne, cât și multinaționale, operatori de servicii consolidate și realizează livrări transfrontaliere către România și alte țări. Până la finalul anului 2024, rețeaua SAMEDAY out of home din Ungaria va ajunge la aproape 2200 de lockere easybox și puncte de livrare, cu acoperire în toate marile orașe și regiuni din Ungaria și care vor fi activate în perioada următoare pentru magazinele online care expediază crossborder.
VEZI ȘI: Sameday vrea să ajungă la 8.500 de puncte de livrare out of home
Clienții Sprinter vor beneficia în continuare de aceleași servicii și, în plus, vor putea accesa servicii noi și o infrastructură de tehnologie adaptată pentru eCommerce. De asemenea, angajații și subcontractorii își vor continua activitatea și vor putea accesa mai multe oportunități de creștere odată cu finalizarea tranzacției, având în vedere planurile ambițioase de dezvoltare ale companiei.
Achiziționarea companiei aduce împreună decenii de cunoștințe solide despre piața locală și cultura de servicii Sprinter, cu SAMEDAY, o companie dinamică și în creștere constantă, dotată cu tehnologie de vârf pe piața regională a serviciilor de livrare și de curierat. Astfel SAMEDAY creează o nouă opțiune competitivă pentru afacerile online, atât maghiare, cât și românești, dar și multinaționale.
”Construim o zonă de livrare unitară și fără granițe care va îmbunătăți experiența clienților și va reduce costurile de livrare pentru magazinele online din România, Ungaria și Bulgaria. Avem un plan ambițios de a ajunge la 8.500 de puncte de livrare în regiune în acest an, iar eventuala preluare a infrastructurii Sprinter reprezintă un pas important. Vom continua extinderea accelerată prin creșterea numărului de easybox-uri și introducerea unor noi puncte de livrare și a sistemelor shop-in-shop, care vor sprijini la dezvoltarea și mai accelerată a comerțului online în regiune”, a declarat Lucian Baltaru, CEO SAMEDAY Group.