Atenție! Sancțiunile nu au fost amânate pentru toți operatorii economici vizați de legislația RO e-Transport, ci doar pentru cei autorizați AEO.
Guvernul României a aprobat actul normativ elaborat de Ministerul Finanțelor prin care sancțiunile pentru RO e-Transport sunt amânate doar pentru operatorii economici autorizați potrivit prevederilor art. 38 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (reformare).
Astfel, potrivit OUG publicat în Monitorul Oficial pe 28 iunie, operatorii economici autorizați AEO, căci despre aceștia este vorba, sancțiunile pentru faptele săvârșite şi constatate începând cu această dată se amână până la 1 ianuarie 2025, pentru transportul rutier internațional vizat de legislația RO e-Transport.
Guvernul și Ministerul Finanțelor spun că această măsura era una necesară pentru evitarea unui blocaj la nivelul operatorilor economici autorizați AEO care desfășoară activități cu pondere semnificativă în economia națională și care efectuează în mod curent transporturi internaționale de bunuri.
Decizia vine în urma centralizării propunerilor primite din partea reprezentanților mediului de afaceri cu privire la necesitatea adaptării sistemelor informatice și a metodologiilor de lucru ale contribuabililor la cerințele de conformare care privesc declararea transporturilor rutiere internaționale de bunuri.
Ce înseamnă operatori autorizat AEO?
Potrivit lui Decebal Popescu, fondatorul Transport Academy și vicepreședinte Arilog, operator economic autorizat AEO, nu înseamnă SRL.
Mulți așta au înteles, ca orice SRL e operator economic autorizat doar pentru ca are autorizație de funcționare, prin urmare au crezut că li se aplică excepția de la prevederile alin. (1), pentru utilizatorii prevăzuți la art. 8 1 din OUG nr. 41/2022, cu modificările și completările ulterioare. Din pacate, nu e asa, a declarat Decebal Popescu pentru infotrucker.ro.
Statutul de operator economic autorizat AEO este un certificat de încredere acordat companiilor care îndeplinesc anumite condiții, oferindu-le avantaje și facilități vamale. Acest statut se bazează pe principiile transparenței, corectitudinii și responsabilității reciproce între companii și autoritățile vamale. Obținerea acestei autorizații necesită parcurgerea unui proces complex, cu un termen de obținere destul de lung și condiții care nu sunt ușor de îndeplinit.
Conceptul de AEO a fost introdus ca unul dintre elementele principale ale modificărilor de securitate ale Codului Vamal al Uniunii Europene și a dispozitiilor de punere în aplicare a acestuia. Statutul este recunoscut în toate statele membre UE.
Sancțiunile prevăzute de OUG nr. 41/2022
În cazul operatorii de transport, dacă aceștia nu respectă prevederile art. 82, OUG nr. 41/2022 stabilește o amendă de la 10.000 de lei la 50.000 de lei (în cazul persoanelor fizice) sau de la 20.000 de lei la 100.000 de lei (în cazul persoanelor juridice).
VEZI ȘI: Soluție pentru digitalizarea proceselor de raportare în RO e-Transport
În cazul șoferului, dacă acesta nu respectă art. 83 care prevede că trebuie să pornească dispozitivul de poziționare înainte de începerea transportului pe teritoriul național, respectiv să oprească dispozitivul de poziționare numai după livrarea bunurilor la locul de livrare declarat pe teritoriul național sau după părăsirea teritoriului național, OUG nr. 41/2022 stabilește o amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.
Pe de altă parte, Centrul Național pentru Informații Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor nu a pus la dispoziția utilizatorilor, în mod gratuit, modulele informatice pentru transferul datelor curente de poziționare a vehiculului de transport prevăzute în sistemului RO e-Transport.
Prin urmare, în prezent, nu există o amânare a sancțiunilor pentru majoritatea operatorilor economici care sunt obligați să respecte legislația RO e-Transport. Vă recomandăm să urmăriți doar sursele oficiale de informații și să vă pregătiți pentru aplicarea legii începând de luni, 1 iulie 2024.
















