Furtul de motorină din rezervoarele camioanelor a devenit o infracțiune tot mai des întâlnită pe drumurile din toată Europa.
Una din situațiile pe care niciun șofer de camion și nicio companiei de transport nu și-o dorește s-o trăiască este să găsească rezervorul cu bușonul distrus și golit de motorină. Pe lângă paguba financiară, acest lucru înseamnă și o imobilizare a camionului.
Astfel, pentru a preveni acest fenomen, Scania a introdus o alarmă împotriva furtului de motorină, al cărui principal rol este de a descuraja.
Sistemul vine cu un senzor instalat în rezervor ce monitorizează nivelul carburantului. În cazul în care acesta scade semnificativ, alarma se declanșează, emițând un sunet ascuțit, identic cu cel al sistemului de alarmă antifurt normal.
De asemenea, clientul primește un email, mesaj text sau notificare de avertizare în portalul Scania Fleet Management, dacă acesta are achiziționat Control Package.
Sistemul poate monitorizează nivelul de motorină până la 65 de ore, condiția fiind ca contactul generalul să fie pus.
VEZI ȘI: Noul Volvo FM urmează să fie lansat la începutul lunii martie
Cum spuneam, poate cel mai mare avantaj al alarmei împotriva furtului de motorină este faptul că descuraja hoții. Un autocolant lipit pe rezervor avertizează posibilii ”interesați” de conținut că acesta este protejat.
Chiar dacă combustibilul din rezervor este salvat, încercările de furt pot totuși cauza probleme, deoarece un capac de rezervor spart ar putea genera reparații costisitoare și consumatoare de timp.
Momentan, acest sistem este disponibil pe camioanele cu un singur rezervor, însă foarte curând acesta va fi disponibil și pe camioanele cu două rezervoare, mult mai răspândite.