Știri

Scania a lansat propulsorul DC07 dedicat aplicațiilor urbane

Scania și-a completat gama de motoare Euro VI cu noul propulsorul DC07 de 7 litri dedicat celor mai multe dintre aplicațiile urbane.

Noul propulsor DC07 este disponibil în trei versiuni de putere (220 CP, 250 CP și 280 CP), are un nivel de zgomot redus, o greutate de doar 360 kg și promite un consum de carburant cu până la 10% mai mic.

Scania a lansat propulsorul DC07 dedicat aplicațiilor urbane

Odată cu noua generație de camioane, Scania a introdus până în prezent cinci noi propulsoare Euro VI, cu puteri cuprinse între 280 CP și 730 CP, din trei familii de motoare diferite (9 litri, 13 litri și 16 litri).

Lansarea propulsorului DC07, introduce a patra familie de motoare din portofoliul suedezilor. Acestea sunt cele mai mici motoare pe care Scania le-a oferit de-a lungul deceniilor, atât în ​​ceea ce privește capacitatea cilindrică, cât și dimensiunile exterioare.

Scania preconizează că această generație de motoare va fi cerută atât de clienți existenți, cât și de cei noi, pentru aplicații cum ar fi distribuția urbană și colectarea deșeurilor.

VEZI ȘI: Transportatorii români pot începe recuperarea prejudiciului cauzat de Cartelul Prețurilor

Noul propulsor cu șase cilindri în linie a fost dezvoltat împreună cu Cummins, un partener de lungă durată al Scania în dezvoltarea de motoare și componente.

Printre caracteristicile de bază, DC07 are o turație redusă în regim de lucru și un turbocompresor cu geometrie fixă. utilizează numai post-tratarea selectivă pentru reducerea catalitică a gazelor de eșapament pentru Euro 6.

Prin introducerea noului propulsor DC07 cu șase cilindri în linie, Scania oferă o gamă de propulsoare cu puteri cuprinse între 220 CP și 730 CP.

Din aceeași categorie...

Back to top button