Scania a lansat un autocar alimentat cu gaz natural lichefiat (LNG)

Scania a lansat un autocar alimentat cu gaz natural lichefiat

În cadrul Salonului de Autovehicule Comerciale de la Hanovra, Scania a prezentat un autocar alimentat cu gaz natural lichefiat (LNG).

Scania a lansat un autocar alimentat cu gaz natural lichefiat cu autonomie de până la 1.000 de kilometri

Reprezentanții producătorului nordic spun că autonomia acestuia ajunge și la 1.000 de kilometri cu un singur plin al rezervorului.

„Dacă în sectorul care vizează centrele marilor orașe și chiar și zonele limitrofe au tot exista și au apărut soluții eco de transport, în zona care urmărește călătoriile pe distanțe lungi au fost dezvoltate puține astfel de soluții”, a declarat Karin Rådström, directorul Buses and Coaches din cadrul Scania.

Operațiunile care includ utilizarea gazului lichefiat au potențialul de a reduce cu până la 20 de procente emisiile de CO2, dar în același timp vin cu scăderi semnificate și în dreptul emisiilor de NOx sau particule fine.

Mai mult decât atât, există și o reducere a nivelului de zgomot.

VEZI ȘI: Restricţii pentru vehicule de peste 7.5 tone pe trei drumuri naţional

„Gazul natural lichefiat este acum disponibil în foarte multe state din Europa, dar și din afara Bătrânului continent, motiv pentru care devine o opțiune bună în vederea reducerii cantităților de gaze nocive”, a completat oficialul Scania.

Tot în cadrul IAA, Scania a expus și autobuzul electric Citywide Low Floor, un vehicul prezent în traficul zilnic din orașul suedez Östersund.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.