Într-o decizie din luna februarie, Curtea Generală a UE a dat dreptate Comisiei Europene, care a amendat Scania pentru nerespectarea regulilor antitrust.
La 27 septembrie 2017, Comisia Europeană a amendat Scania cu peste 880 de milioane de euro pentru că ar fi participat la schimburi nepotrivite de informații și ar fi ajuns la o înțelegere cu ceilalți producători europeni majori de camioane cu privire la stabilirea prețurilor și introducerea noilor tehnologii de reducere a emisiilor, în perioada 1997-2011.
Scania a făcut apel la decizie în același an, la Curtea Generală a UE. La 2 februarie 2022, Curtea a dat o decizie care a confirmat descoperirile Comisie Europene împotriva Scania, a respins în totalitate apelul producătorului suedez și a menținut amenda stabilită de CE.
VEZI ȘI: Camioane electrice alimentate cu hidrogen
Producătorul suedez de camioane contestă încă toate constatările Comisiei Europene confirmate de Curtea Generală a UE.
Producătorul din Södertälje susține în continuare că nu a participat la o înțelegere cu ceilalți producători privind prețul camioanelor și nici nu a complotat privind întârzierea introducerii unor motoare cu emisii mai reduse.
În consecință, la finalul săptămânii trecute, suedezii au făcut apel la decizia Curții Generale a UE din dosarul Cartelul Camioanelor la CJUE. Curtea Europeană de Justiție este ultima instanță în acest proces.
















