IAAȘtiri

Scania expune la IAA 2018 o gamă completă de camioane cu propulsii alternative

Scania va expune la IAA 2018 o gamă completă de camioane cu propulsii alternative, care include camioane pentru distanțe lungi, construcții și aplicații urbane.

Pentru a arăta potențialul său în ceea ce privește decarbonizarea, pe lângă gama completă de camioane cu propulsii alternative, Scania va prezenta și 5 autobuze și autocare, toate cu propulsii alternative.

În zona de autobuze și autocare, Scania va expune noul model 100% electric Scania Citywide și Scania Interlink Medium Decker – primul autocar cu motor alimentat cu gaz natural lichefiat (LNG) cu autonomie de până la 1.000 km.

De altfel, vizitatorii târgului vor avea oportunitatea să experimenteze călătoria cu autobuzul 100% electric Scania Citywide pe rutele de lângă spațiul expozițional.

În plus, față de oferta de propulsii alternative deja existentă pe piață, Scania va intorduce la IAA 2018 și camion de distribuție plug-in hybrid, care combină caracteristicile de siguranță ale Seriei L, inclusiv vizibilitatea sporită, cu avantajele utilizării tehnologiei hibride.

Cabina cu intrare coborâtă și ușa prevăzută cu fereastră la partea inferioară, permite un acces ușor în cabină și o vizibilitate crescută în laterală.

Scania expune la IAA 2018 o gamă completă de camioane cu propulsii alternative

În contextul în care tot mai multe orașe din Europa introduc zone cu restricții de trafic pentru a reduce poluarea, zgomotul și viteza, camionul plug-in hybrid de la Scania oferă posibilitatea companiilor de distribuție să alterneze modurile de propulsie (combustie sau electric) în funcție de zona de operare de pe traseu.

VEZI ȘI: Bioetanol produs din tescovina de struguri de Bordeaux

Echipat cu un motor electric de 130 KW și baterii de 19.5 KWh, Scania L plug-in hybrid are o autonomie în modul electric de până la 10 kilometri, suficientă pentru a permite livrarea cu zero emisii și zgomot redus (sub 72 Db) în inima orașului, chiar și pe timp de noapte.

Cu ajutorul sistemului de încărcare ușor de utilizat, șoferii pot încărca bateriile camionului în 20 de minute, cât timp se află la descărcat sau se odihnesc pe traseu.

Noul serviciu Scania Zone
Camionul hibrid Scania este compatibil cu noul serviciu Scania Zone, disponibil prin Scania Fleet Management.

Viitorul zonelor urbane se confruntă cu noi provocări iar, congestiile de trafic, nivelul ridicat de emisii, zgomot și siguranța sunt doar o parte dintre acestea.

Scania expune la IAA 2018 o gamă completă de camioane cu propulsii alternative

Noul serviciu Scania Zone a fost dezvoltat pentru a răspunde nevoilor actuale ale orașelor și zonelor urbane, făcând trecerea spre un transport durabil. Sistemul efectuează în mod automat ajustări ale funcțiilor camionului, pentru ca acesta să se conformeze regulilor din zonă pe baza geopoziției sale.

De asemenea, șoferul poate fi notificat de faptul că a intrat într-o zonă cu restricție, astfel că, poate face modificările și manual.

Din aceeași categorie...

Back to top button