InfoTechServiceȘtiri

Scania Fleet Management: Lovitură dată hoților de camioane

Reducerea consumului de combustibil, pregătirea șoferilor de la distanță și timpi morți reduși – acestea sunt doar o parte din avantajele pe care le aduc vehiculele conectate prin Scania Fleet Management.

Numărul de vehicule Scania conectate la nivel mondial se apropie de 150.000 iar producătorul suedez lucrează din greu pentru a detecta vehicule furate.

Dis de dimineață, Ulf Melin, proprietarul companiei suedeze Ulf Melin Entreprenad, a descoperit lipsa camionului din garaj, acolo unde îl lasase. În urma discuției purtate cu șoferul său, a realizat că vehiculul fusese furat. A sunat mai întâi la poliție după care a sunat la Scania. Deoarece camionul era conectat la Fleet Management, Scania a reușit să-i dea de urmă, sistemul Fleet Management preluând toate informațiile despre poziția camionului cu ajutorul Scania Communicator. După indentificarea poziției camionului, Ulf Melin a mers împreună cu poliția în locația indentificată unde și-a găsit camionul, neavariat.

Scania Fleet Management: Lovitură dată hoților de camioane

Scania a fost în măsură să furnizeze poliției toate detaliile despre ruta camionului și unde s-a oprit după ce a fost furat, informații care vor ajuta anchetatorii ce se ocupă de acest caz.

Cu toate acestea, urmărirea vehiculelor furate este doar un bonus al sistemului Scania Fleet Management. Obiectivele principale ale sistemului sunt de a ajuta șoferii în obținerea unor consumuri de combustibil cât mai mici, prin diferite metode, inclusiv analiza stilului de condus. Sistemul Scania Fleet Management este disponibil pentru toate vehiculele Scania vândute pe 54 de piețe fiind în curs de extindere pe noi piețe.

La nivel mondial, Scania are aproape 150.000 de vehicule conectate, care, pe lângă accesul la Scania Fleet Management, aduce alte avantaje, cum ar fi diagnosticare și descărcarea datelor tahograf de la distanță precum și pregătirea șoferilor. Aceste funcții reduc consumul de combustibil și scurtează timpul necesar pentru operațiile de service si intretinere, care reduc costurile proprietarilor de flote.

Avantajele vehiculelor conectate
Serviciul Scania Fleet Management vă ajută să găsiți punctele cheie pentru a crește productivitatea flotei prin reducerea costurilor. Imbunătățește performanțele șoferilor și reduce consumul de carburant cu până la 10%. Scania Driver Coaching este un sistem de pregătire personalizat care permite șoferilor să adauge valoare programului Scania Driver Training. Aceasta prelungește efectele pozitive ale cursului de pregătire Scania pentru șoferi, prevenind reîntoarcerea șoferiilor la vechi obiceiuri, mai puțin economice. Serviciul Remote Diagnostics (diagnoză la distanță) permite tehnicienilor de service să facă diagnoză de la distanță, pentru a obține o imagine cât mai concludentă despre starea vehiculului sau dacă se apropie de perioada de service. Indentificarea prematură a problemelor vehiculului înseamnă un timp câștigat în service. Acest lucru diminuează timpii de imobilizare și reduce costurile. Serviciul Tachograph Remote Download permite descărcarea automată de la distanță a datelor tahograf, oriunde în Europa.

Din aceeași categorie...

Back to top button