Odata cu extinderea gamei de modele electrice, Scania va investi aproximativ 100 de milioane de euro într-o fabrică de asamblare a bateriilor la Södertälje.
La începutul lui 2021, Scania va începe la Södertälje construcția unei fabrici de asamblare a bateriilor, care urmează să fie complet operatională până în 2023.
“Aceasta este o acțiune clară a hotărârii noastre de a deveni lider în electrificarea vehiculelor grele, care este necesară pentru a ne îndeplini angajamentul față de obiectivele climatice”, spune Ruthger de Vries, șef producție și logistică Scania.
De Vries mai spune că, “fabrica de baterii este o condiție prealabilă pentru producția de masa a camioanelor și autobuzelor electrice.”
Fabrica va fi construită adiacent uzinei de asamblare a șasiului din Södertälje si va asambla module de baterii și pachete din celule care vor fi livrate de la fabrica de baterii Northvolt din Skellefteå, Suedia.
Pachetele asamblate formeaza sisteme de baterii adaptate pentru producția modulară Scania.
“Scania continua să investească în regiunea Stockholm si sa construiasca componente de electrificare end-to-end. Electrificarea va transforma transportul si aceasta ultima investitie Scania va consolida si mai mult pozitia Suediei ca centru de inovatie de ultima generatie in cadrul electrificarii vehiculelor grele”, spune de Vries.
VEZI ȘI: Autostrada electrificată din regiunea Hessen va fi prelungită cu 10 kilometri
În 2015, Scania a început productia de serie de autobuze hibride și în 2019 a primei sale game de autobuze complet electrice. Aceasta a fost urmată recent de introducerea camionului hibrid plug-in Scania și a camionului complet electric.
Producția în serie a camionului electric începe în 2021. Între timp, sunt dezvoltate soluții electrice industriale și marine, iar Scania va crește treptat producția în Södertälje.
Cu un personal de 200 de angajati, cei mai multi recrutați din cadrul companiei, fabrica de asamblare a bateriilor va fi extrem de automatizată de la bunurile primite pe toata durata producției pană la livrare.
Personalul va fi instruit în materie de siguranță și protecție electrică pentru momentele în care va manipula elementele manuale ale ansamblului modulului bateriei, cum ar fi montarea cablurilor.
Pachetele de baterii vor fi adaptate pentru diferite aplicații și livrate către fabrica de asamblare a șasiului, care este în același timp reorganizat pentru asamblarea paralela a vehiculelor cu motor electric și a celor cu combustie.