In Focus

Scania R 450 s-a impus în cadrul celui mai complex test comparativ european

După Scania S 500 în 2017, noul Scania R 450 s-a impus în 2018 în cadrul celui mai complex test comparativ european.

Scania R 450 a excelat la capitolul cabină, transmisie, performanțe, consum de carburant, costuri și sarcină utilă în fața lui Actros 1845 și Volvo FH 460 în cadrul 1.000 Point Test.

În acest an, testul comparativ deșfășurat pe distanța a 180 km în sud-vestul Germaniei s-a concentrat pe camioane cu puteri în gama de 450 CP și cabine de dimensiuni medii.

Recentele îmbunătățiri ale sistemului de Cruise Control cu funcțiile Active Prediction, Pulse & Glide și Downhill Speed Control au crescut și mai mult performanțele camioanelor Scania în ceea ce privește consumul de carburant.

Funcția Downhill Speed Control, permite controlul vitezei la coborârea pantelor.

Pulse & Glide oferă oportunitate de a crește viteza (Puls) și apoi de a rula liber (Glide) pentru o perioadă mai lungă de timp, profitând și mai mult de avantajele oferite de energia cinetică a vehiculului pe drumurile deluroase.

VEZI ȘI: Compensații salariale câștigate în instanță de un șofer de camion ceh

Această caracteristică care scade semnificativ consumul de combustibil a ajutat-o pe Scania R 450 să se detașeze în cadrul testului comparativ.

De asemenea, Scania R 450 s-a dovedit cel mai rapid camion în orice situație comparativă, incluzând aici plecare de pe loc, rulare pe autostradă și urcări de rampe.

Aceasta a obținut un total de 954.5 de puncte, fiind urmată de Actros 1845 cu 943.2 de puncte și Volvo FH 460 cu 941.9 de puncte.

Vândută în peste 16.000 de unități la nivel european în 2017, majoritatea 4×2 și 6×2, noua generație de camioane pentru distanțe lungi a reconfirmat faptul că este un camion economic și performant în cadrul celui mai complex test comparativ desfășurat la nivel european.

Din aceeași categorie...

Back to top button