Scania Super 80: Ediție aniversară pentru 80 de ani de prezență în Norvegia

Scania sărbătorește în 2025 opt decenii de activitate în Norvegia prin lansarea unui model ediție aniversară, intitulat Scania Super 80.
Această ediție aniversară marchează un moment important în istoria Scania, iar activitățile de celebrare se vor desfășura pe tot parcursul anului, în toate cele 45 de centre Scania din Norvegia.
Ediția aniversară Scania Super 80 impresionează prin designul său exclusivist. Toate modelele din această serie limitată au la bază seriile R și S de camioane, echipate cu cabină de dormit cu acoperiș înalt.
Exteriorul camioanelor se remarcă prin cabinele negre decorate cu detalii aurii și un număr mare „80” vizibil pe laterale, ceea ce le face ușor de identificat pe drum.
Printre detaliile deosebite se numără treptele și elementele exterioare ale cabinei vopsite în aceeași nuanță aurie. De asemenea, platforma “catwalk” care îmbracă șasiul este vopsită în auriu, iar panoul amplasat în spatele cabinei, ce include toate conexiunile necesare, poartă inscripția „Super 80” iluminată pe o placă din oțel.
Camionul este echipat cu o bară de proiectoare de pe acoperiș, cu șase lumini suplimentare de la Lazer, care oferă o strălucire caldă și se integrează perfect cu designul general, chiar și atunci când nu sunt utilizate farurile.
Interior de excepție
Interiorul Super 80 este creat pentru a oferi șoferului o experiență unică. Printre dotări se numără covorașe personalizate, cu logo-ul brodat al ediției aniversare, și o perete posterior iluminat, care subliniază exclusivitatea modelului.
Sistemul audio a fost îmbunătățit, includând difuzoare suplimentare și subwoofere Hertz integrate în ușile cabinei, asigurând astfel o calitate superioară a sunetului, indiferent că șoferul ascultă muzica rock, clasică sau electronică.
Modelele Super 80 vor fi disponibile într-o gamă variată de șasiuri și pot fi utilizate pentru diverse tipuri de transport, de la autobasculante, până la camioane cu cârlig, pentru transport de bușteni sau capete tractor. Primele unități sunt deja pe drum către Norvegia și pot fi comandate pentru livrare rapidă prin reprezentanțele Scania.
Istoria Norsk Scania
Compania Norsk Scania are o poveste îndelungată și fascinantă în Norvegia. Fondată imediat după al Doilea Război Mondial de către Fritz Anker Rasch, Carl Otto Løvenskiold și Edvard Vethe, aceasta a început cu un contract major de livrare a 200 de autobuze către statul norvegian. În 1952, conducerea companiei a fost preluată de Christian Ringnes, care a transformat Scania într-un brand de renume în Norvegia.
Începând cu 1999, Scania CV AB a devenit unicul proprietar al Norsk Scania, achiziționând toți dealerii independenți din țară. Cel mai recent centru Scania din Norvegia a fost deschis în Sande, în 2021.