Scania va utiliza oțel ecologic în producția camioanelor

Din 2027, camioanele Scania vor fi produse cu oțel ecologic livrat de H2 Green Steel.
În cadrul unui acord istoric, H2 Green Steel va furniza către Scania oțel ecologic pentru construcția camioanelor sale, permițând companiei să facă încă un pas important în direcția reducerii amprentei climatice în procesul de producție.
Acordul de mare anvergură este un element-cheie al strategiei ambițioase a Scania de a elimina cele mai mari surse de emisii de carbon din materialele de producție și bateriile cu cele mai mari emisii.
Obiectivul este ca Scania să elimine treptat principalele surse de emisii de CO2 din lanțul său de aprovizionare până în 2030, inclusiv obiectivul de a utiliza în producția din Europa 100% oțel ecologic, 100% baterii ecologice, 100% aluminiu ecologic și 100% fontă ecologică.
Un alt aspect important al acestei activități este rolul Scania în calitate de partener în cadrul Coaliției First Movers, care încurajează companiile să crească achizițiile cu emisii reduse de dioxid de carbon în domenii care sunt greu de decarbonizat.
VEZI ȘI: Prima remorcă frigorifică cu panouri fotovoltaice din flota TIP
Noul contract va ajuta Scania să își îndeplinească angajamentul față de coaliție de a cumpăra cantități semnificative de oțel ecologic.
La fabricarea unui camion se utilizează aproximativ patru tone de oțel, astfel încât există un potențial clar de impact pozitiv substanțial asupra climei prin utilizarea oțelului “verde”.
Producția de oțel ecologic va începe în 2025, la noua fabrică H2 Green Steel din Boden, în nordul Suediei, iar livrările de material sustenabil vor fi programate pentru 2027.
Scania este al doilea producător european de camioane, după rivalii de la Volvo Trucks, care va utiliza oțel “verde” în producția de camioane.