Știri

Schimb multilateral EURO CONTROLE ROUTE la Timișoara

În perioada 25-30 septembrie, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a organizat un schimb multilateral EURO CONTROLE ROUTE la Timișoara.

Obiectivul organizării acestui eveniment a fost de a consolida cooperarea dintre autoritățile de transport rutier omoloage din Europa, condiție necesară pentru o abordare comună privind interpretarea reglementarilor europene și a procedurilor de control.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Programul săptămânii de control a cuprins sesiuni teoretice și practice, principalele teme ale acestui schimb fiind legislația socială și fraudarea și manipularea tahografului.

În perioada 28-29 septembrie au avut loc două zile de controale în trafic pe autostrada A1 in Timișoara la care au participat inspectori din Croația, Franța, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Slovenia și Ungaria.

Obiectivele acestor acțiuni de control în trafic au fost:

  • verificarea respectării reglementărilor privind legislația socială, respectiv perioadele de conducere, odihnă și repaus;
  • detectarea de noi tehnici de fraudare a tahografului;
  • asigurarea siguranței rutiere în trafic și a unui climat concurențial corect în domeniul transportului rutier.

VEZI ȘI: Șofer de camion prins cu un magnet ascuns în mănușă (VIDEO)

Manipularea tahografului înseamnă scoaterea temporară din uz a anumitor funcții importante ale acestuia: înregistrarea activității conducătorului auto și a limitatorului de viteză. Manipulările se fac pentru a avea mai multă disponibilitate pentru a efectua activitatea de conducere, însă astfel conducătorii auto nu își efectuează perioada de repaus sau conduc un autovehicul comercial fără limitator de viteză. În cele mai multe dintre cazuri, oboseala și viteza reprezintă factori importanți în majoritatea accidentelor rutiere.

Potrivit ISCTR, acest eveniment va contribui semnificativ la creșterea siguranței rutiere prin stabilirea unei cooperări mai strânse între autoritățile de control din diferite țări, prin schimbul reciproc de experiență, cunoștințe și armonizarea metodelor de inspecție.

Din aceeași categorie...

Back to top button