Se poate circula pe autostrada Sebeș – Turda, sectorul dintre Aiud și Turda (VIDEO)

Începând din 30 iulie 2018 se poate circula pe autostrada Sebeș – Turda, sectorul dintre Aiud și Turda, între km 41 + 250 și km 70 + 000.
Autostrada Sebeș – Turda asigură o legătură între secțiunile autostrăzii existente A1 – (Deva – Sibiu) și A3 (Gilău – Câmpia Turzii) și va conecta orașele Sebeș, Alba Iulia, Teiuș, Aiud și Turda.
Sectorul dintre Aiud și Turda în lungime de 29 km, face parte din cei aproximativ 70 km ai autostrăzii Sebeș – Turda proiectați pentru o viteză de 120 km/h, care va include la finalul lucrărilor șapte intersecții, patru spații de servicii și zone de odihnă, un centru de întreținere și control, un centru de întreținere și monitorizare și 66 de structuri.
VEZI ȘI: Franța intenționează să introducă o vinietă pentru camioane
Valoarea totală a lucrărilor la autostrada Sebeș – Turda este de 1.949.896.940,24 lei (cu TVA) și este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020, 75% reprezintând contribuția Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională (1.215.224.556,60 lei), 25% d la bugetul de stat (405.074.852,20 lei), iar restul de 329.597.531,44 lei reprezintă valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Sectorul de autostradă Aiud – Turda a fost inaugurat simultan de primii șoferi care au ajuns la intrarea pe fiecare sens, la momentul respectiv.
Pe 30 iulie 2018, CNAIR a semnat procesul berbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru loturile 3 și 4 ale autostrăzii Sebeș –Turda, sectorul dintre Aiud și Turda.