SigurantaȘtiri

Semnalizarea unghiurilor moarte la camioane devine obligatorie în Franța

Începând cu 1 ianuarie 2021, semnalizarea unghiurilor moarte la vehiculele comerciale de peste 3.5 tone devine obligatorie în Franța.

Dacă la un autoturism sau o autoutilitară unghiuri moarte  pot fi reduse cu ușurință, la un vehicul comercial greu, precum un camion, autobuz sau autocar, acestea sunt greu de eliminat. Dimensiunile și poziția de condus sunt cauza unghiurilor moarte, iar ele nu pot fi eliminate complet, chiar dacă vehiculele se echipează cu sisteme de asistență.

Semnalizarea unghiurilor moarte la camioane devine obligatorie în Franța

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2021, toate vehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3.5 tone (vehicule de transport mărfuri și pasageri) vor trebui să fie echipate cu marcaje speciale de avertizare (autocolante 25 x 17 cm) pe ambele laterale și în spate, pentru a avertiza pietonii și bicicliștii despre pericolul unghiurilor moarte.

Decizia a fost luată pentru a-i proteja și mai mult pe utilizatorii vulnerabili ai drumurilor (pietoni și bicicliști) pentru ca ei să nu rămână în acele unghiuri.

În oraș, principalul „dușman” al bicicliștilor sau pietonilor îl reprezintă punctul mort al vehiculelor grele. Spre exemplu, dacă un camion sau autobuz se află la semafor și vrea să vireze la stânga sau la dreapta, din cauza unghiurilor moarte, șoferul ar putea să nu observe prezența unui pieton sau a unui biciclist. Pentru a împiedica acești utilizatori să rămână în acele unghiuri moarte, ei trebuie să fie informați despre ele.

VEZI ȘI: Brexit: Informații pentru transportatori despre situația din Olanda de după perioada de tranziție

Dacă autocolantele nu sunt aplicate deloc sau sunt aplicate incorect (vezi specificații Decret nr. 2020-1396 din 17 noiembrie 2020), șoferul/transportatorul riscă o amendă cuprinsă între 135 de euro şi 750 de euro.

Deși decizia luată de francezi este una foarte bună pentru a-i proteja pe utilizatorii vulnerabili ai drumurilor, există instituții care susțin că guvernul nu se gândește la toate posibilitățile pentru a pune punct acestor accidente.

Spre exemplu, producătorii oferă o mulțime de tehnologii moderne care elimină complet unghiurile moarte. Vorbim despre camere amplasate în zonele periculoase sau senzori care alertează șoferul cu privire la prezența unui pieton sau a unui biciclist în unghiul mort.

Disponibile în România la prețul de 15 lei/autocolant
Pentru a veni în sprijinul transportatorilor a căror camioane vor circulă începând cu 1 ianuarie 2021 prin Franța, infotrucker.ro a introdus în oferta sa autocolante reflectorizante „Antenție! Unghiuri Moarte”, atât pentru camioane, cât și pentru autocare, conforme cu Decretul nr. 2020-1396 din 17 noiembrie 2020.

Semnalizarea unghiurilor moarte la camioane devine obligatorie în Franța

Acestea vor fi disponibile începând cu data de 20 decembrie 2020 la prețul de 15 lei/autocolant. Pentru un ansamblu rutier (cap tractor + semiremorcă) este nevoie de minim 3 autocolante. Autocolantele sunt produse în România de o companie specializată în producția unor astfel de lucrări.

Pentru comenzi ferme, vă rugăm să ne scrieți pe adresa office@infotrucker.ro. În email, specificați cantitatea de autocolante pe care doriți să o achiziționați și datele de facturare ale companiei.

Instrucţiunile de instalare în detaliu se pot accesa AICI.

Din aceeași categorie...

Back to top button