Shell și Park Your Truck ajută șoferii de camion să găsească un loc de parcare

Shell și Park Your Truck vin în ajutorul șoferilor de camioane
Shell și Park Your Truck ajută șoferii de camion să găsească și să rezerve rapid un loc de parcare pe autostrăzile aglomerate ale Germaniei.

Șoferii de camion pierd foarte mult timp încercând să găsească un loc de parcare și, în același timp, există locuri de parcare libere care ar putea fi ocupate imediat, astfel că, Shell și Park Your Truck vin în ajutorul ambelor părți.

Shell și Park Your Truck ajută șoferii de camion să găsească un loc de parcare

În medie, un șofer de camion iese de pe autostradă de patru ori până când găsește un loc liber de parcare. Tocmai de aceea, Shell a dezvoltat un parteneriat cu start-up-ul Park Your Truck și oferă posibilitatea rezervării online a unui loc de parcare.

Prin intermediul sistemului online Park Your Truck puteți alege un loc de parcare aflat chiar în apropierea autostrăzii pe terenul unor companii de transport și logistică, service-uri sau în locuri unde în anumite perioade se organizează târguri și expoziții.

Rezervarea online se face rapid, iar șoferul primește confirmarea și informațiile referitoare la locație prin SMS. Proprietarul locului disponibil primește, tot prin SMS, informații despre șofer, mașină, număr de înmatriculare, precum și ora de sosire și plecare.

Toate taxele în ceea ce privește rezervarea se fac direct în aplicația Park Your Truck, iar în cel mai scurt timp cardul Shell va fi și el acceptat la plată.

VEZI ȘI: Mai multe modele Mercedes-Benz AMG distruse într-un accident în Germania

Truck Parking are avantaje pentru toate părțile implicate. Pentru șoferii de camion acest lucru înseamna mai puțin stres, economie de timp și un loc unde pot să-și efectueze pauzele în siguranță.

Pentru companii înseamnă costuri mai mici, un control mai bun al timpului și economie de timp și combustibil.

Iar pentru cei care pun la dispoziție locurile de parcare sistemul gestionează în timp real spațiile disponibile și eficientizează gradul de ocupare, ceea ce înseamnă o creștere a încasărilor.

În aplicație sunt disponibile trei categorii în ceea ce privește spațiile de parcare:

  • KAT 1 – parcare asigurată conform standardelor BAG, cu iluminare permanentă, împrejmuită cu gard, supraveghere video și instalații sanitare.
  • KAT 2  – parcare asigurată conform standardelor BAG & TAPA și care dispun de dotări suplimentare, inclusiv dușuri. Taxele de parcare sunt stabilite conform normelor BAG.
  • KAT 3  – parcare care nu dispune de standardele de siguranță conform normelor BAG & TAPA, dar în care nu se plătesc taxe

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.