Siguranță îmbunătățită cu noile tehnologii de iluminare dezvoltate de Hella (VIDEO)

Siguranță îmbunătățită cu noile tehnologii de iluminare dezvoltate de Hella

Hella este unul dintre producătorii care au ales să vină în luna septembrie cu un stand în cadrul Salonului Vehiculelor Comerciale de la Hanovra.

Producătorul Hella a expus o gamă variată de produse de iluminare gândite pentru a îmbunătățit siguranța la locul de muncă.

Conform rapoartelor Hella, încă au loc accidente în timpul încărcării sau descărcării vehiculelor comerciale, dar pentru îmbunătățirea siguranței și pentru a scoate în evidență și mai mult zona de lucru, producătorul proune câteva soluții noi.

Tehnologia poartă numele de Visiotech și proiectează semnale de avertizare și/sau simboluri luminoase pe asfalt. Această tehnologie a fost deja integrată în 3 produse: LED Projection Module, SL60 LED și Modul 50 LED Sport.

Tot la Hanovra, Hella a prezentat și o serie de lumini pentru mersul cu spatele dezvoltate special pentru a funcționa în condiții vitrege.

Toată lumea știe că luminile pentru marșarier sunt, de cele mai multe ori, expuse la apă, sare și materiale (asfalat) aruncate cu viteză. Hella vine cu o protecție de plastic rezistentă la coroziune și cu elemente speciale pentru disiparea căldurii.

VEZI ȘI: Scania sprijină utilizarea gazului natural lichefiat în transportul rutier

Luminile din seria ECO cu LED-uri reprezintă o altă noutate expusă la Hanovra. Acestea sunt dezvoltate după standarde și pot înlocui toate lămpile cu halogen din prezent.

Lumina de lucru ECO (disponibilă în versiunile 18 sau 26 LED) oferă între 1.350 și 2.000 de lumeni și consumă între 18 și 26 de wați. Varianta ECO 18 LED poate fi utilizată și ca lumină pentru mersul cu spatele.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.