In FocusTop News

Sindicatele avertizează cu privire la deteriorarea condițiilor de muncă

Sindicatele FNV și ITF au realizat o vizită în câteva dintre parcările de camioane din Uniune pentru a vedea care sunt condițiile de muncă în domeniu.

În urma intervievării unor șoferi profesioniști polonezi, lituanieni, unguri, ucraineni sau moldoveni, sindicatele au ajuns la concluzia că aceștia sunt plătiți, în medie, undeva între 50 și 70 de euro pe zi. Doar câțiva dintre ei au menționat că primesc zilnic aproape 80 – 90 de euro. În plus, aceștia au mai spus că au curse consecutive – conform legii, bineînțeles – pentru patru sau opt săptămâni, iar în Europa de Vest dorm în cabine inclusiv în weekenduri.

Sindicatele avertizează cu privire la deteriorarea condițiilor de muncă

De asemenea, sindicaliștii spun că au identificat o serie de firme de transport din Europa de Est cunoscute pentru faptul că își exploatează angajații și care și-au stabilit sedii în Germania pentru a putea angaja șoferi din Polonia, România și Lituania.

Bineînțeles, șoferii sunt plătiți cu salariul minim din țara sediului unde au fost angajați, însă aceștia se plâng de condițiile grele de muncă (ore suplimentare și nopți dormite în cabină).

Mai mult, FNV și ITF spun că în ultima perioadă, Germania a devenit un stat în care se practică salariul minim pe economie, iar șoferii preferă să se angajeze în state precum Franța, Olanda sau Danemarca.

VEZI ȘI: Daimler Truck introduce noul Western Star 57X

Ca răspuns la materialul publicat de cele două sindicate, un polițist din Belgia specializat în transportul rutier, a declarat că sunt bine-cunoscute aceste practici ale est-europenilor. Cu toate aceste, puținele inspecții și verificări în statele în care legislația nu contează prea mult sunt factorii care au dus la situațiile din prezent.

De asemenea, FNV a realizat și o serie de controale la depozitele din Olanda. Așa cum se așteptau, sindicaliștii au descoperit locuri în care siguranța și sănătătea angajaților nu prima. În 20 dintre cele 200 de depozite verificate, aceștia au decis ca munca să înceteze până la remedierea problemelor.

Din aceeași categorie...

Back to top button