Sistemul de răcire staționar ar putea deveni obligatoriu pe camioane, în UE
Aceasta ar fi o soluție pentru confortul șoferilor, spun inițiatorii.

În urma discuțiilor cu sindicatul CNV, europarlamentarul olandez Vera Tax, a solicitat în Parlamentul European introducerea unei prevederi, aplicabilă la nivelul Uniunii Europene, prin care sistemul de răcire staționar să intre în achiparea standard a camioanelor.
Conform unui studiu efectuat de sindicatul olandez CNV, folosirea sistemului de aer condiționat al camionului pe timpul nopții înseamnă un consum de aproximativ 20 de litri de motorină, ceea ce este o problemă din punctul de vedere al poluării, dar și al costurilor.
Sistemul de răcire staționar nu consumă motorină și îi oferă șoferului o ambianță plăcută pe timpul nopții în zilele călduroase de vară.
Parlamentarul european a spus că o astfel de instalație are o contribuție și asupra siguranței în trafic, șoferii putând să se odihnească mult mai bine dacă au în cabină un astfel de aparat.
Vera Tax a mai ridicat această problemă și în luna octombrie a anului trecut, în cadrul unor discuții legate de pachetul de mobilitate, dar atunci nu s-a aprofundat această discuție.
VEZI ȘI: Câteva reguli și sfaturi de utilizare a sistemelor de răcire în staționare ale cabinei
Acum însă, Matthew Baldwin, director general adjunct pentru transporturi în Comisia UE, a spus că este o idee interesantă și că va fi discutată la următoarele întâlniri ale comisiei de transporturi (TRAN).
Acesta a spus că, în prima fază, această propunere poate fi lăsată la analiza angajatorului, dar Vera Tax a afirmat că, o soluție care vine în sprijinul șoferilor, crește siguranța rutieră și are un impact asupra mediului înconjurător, nu poate fi lăsată ca o simplă opțiune la decizia unor angajatori.