ȘtiriTop News

Șofer bulgar de camion amendat cu peste 21.000 de euro, în Danemarca

Utilizarea telefonului mobil la volan poate fi extrem de dăunătoare pentru portofel, în țara lui Hamlet.

Joi, 22 aprilie, poliția daneză a oprit pe autostrada Silkeborg, lângă orășelul Låsby (Danemarca), un șofer bulgar de camion, după ce acesta a fost surprins în trafic că utiliza telefonul mobil la volan.

În cadrul controlului tehnic care a urmat, agenții de poliție danezi au constat că, pe lângă motivul opririi, tahograful camionului fusese manipulat, pentru ca acesta să înregistreze perioade de odihnă în loc de timpi de condus, în timpul deplasării.

Șofer bulgar de camion amendat cu peste 21.000 de euro, în Danemarca

VEZI ȘI: Amenzi mai mari pentru violarea timpilor de condus în Suedia

Pentru abaterile constatate și pentru utilizarea telefonului mobil la volan, șoferul bulgar, care s-a dovedit a fi și patronul companiei de transport pe numele căreia era înmatriculat camionul, a fost amendat de poliția daneză cu 157.500 de coroane daneze, echivalentul a aproximativ 21.180 de euro.

Deși șoferul bulgar a recunoscut acuzațiile, acesta nu a putut face plata amenzii. Prin urmare, poliția daneză a sechestrat camionul până la plata integrală a acesteia.

Mai rău pentru el este că va ajunge în fața unui judecător, care ar putea decide revocarea necondiționată a permisului de conducere.

Din aceeași categorie...

Back to top button