Știri

Austria: Agent de poliție rănit de un șofer de camion aflat sub influența alcoolului

O mașină de poliție avariată, un agent rănit și pagube însemnate – acestea sunt urmările unui accident rutier provocat de un șofer de camion aflat sub influența alcoolului, pe A12, în Austria.

Joi, 23 ianuarie 2025, în jurul orei 18:00, pe autostrada A12 Inntal, în zona Wattens, direcția Kufstein, poliția rutieră a fost alertată cu privire la un camion articulat care circula haotic.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

O patrulă a poliției a localizat camionul și a constatat că șoferul întâmpina dificultăți în menținerea benzii de circulație. Polițiștii au reușit să depășească camionul și să-l direcționeze către ieșirea Wiesing/Zillertal.

La coborârea de pe autostradă, șoferul – un cetățean german în vârstă de 64 de ani – nu a redus viteza suficient, lovind parapetul din beton într-o curbă.

Ulterior, camionul a lovit din spate mașina de poliție, împingând-o aproximativ 20 de metri în față. În urma coliziunii, un polițist aflat pe scaunul pasagerului a fost rănit, în timp ce colegul său și șoferul camionului au scăpat nevătămați.

Daunele produse vehiculelor implicate, cât și infrastructurii rutiere, sunt semnificative, dar valoarea exactă nu a fost încă estimată. Testul de alcoolemie efectuat șoferului a indicat o alcoolemie ridicată, ceea ce a dus la suspendarea imediată a permisului de conducere și aplicarea unei interdicții de a mai conduce în Austria.

Șoferul urmează să fie pus sub acuzare, după finalizarea anchetei, potrivit comunicatului de presă emis de poliția austriacă.

Incidentul readuce în discuție problema siguranței rutiere și a conducerii sub influența alcoolului.

Din aceeași categorie...

Back to top button