Șofer român amendat în Germania pentru încălcarea regulilor de cabotaj

Șofer român de camion amendat în Germania pentru încălcarea regulilor de cabotaj și nerespectarea restricției de duminică.
În urma controalelor derulate weekend-ul trecut pe A5 și A67, poliția a oprit 7 camioane care circulau duminica și care nu aveau permise speciale care să le permită să facă acest lucru.
Printre cele 7 camioane oprite în weekend-ul trecut pe A67 a fost și unul înmatriculat în România, condus de un șofer român, în vârstă de 29 de ani. Din docmentele de transport a reieșit că efectua transport intern pe teritoriul Germaniei, iar poliția din Südhessen a cerut detalii suplimentare.
De asemenea, șoferul român nu a putut prezenta niciun permis special care să-i permită să circule duminica și nici informații referitoare la cursele pe care le-a mai efectuat pe teritoriul Germaniei. După analizarea datelor din tahograf, agenții de control au constatat că românul nu a respectat nici perioadele de condus și odihnă și a încălcat și legislația privind cabotajul.
În prima fază a fost dată o amendă cauțiune în valoare de 1.500 de euro, plus amenda pentru nerespectarea interdicției de a conduce duminica, șoferul și compania de transport urmând să fie investigate pentru a se stabili amenzile finale.
VEZI ȘI: Hyundai demarează testele în Europa cu noul camion cu hidrogen Xcient Fuel Cell
Tot în cadrul aceluiași control a fost oprit și un camion din Spania. Unul dintre cei doi șoferi avea permisul expirat, iar documentele de transport nu erau complete. În plus, documentul care le permitea să circule duminica era expirat de peste un an. În aceste condiții, amenda a fost de 3.000 de euro pe loc și în cazul acestora urmând a fi desfășurate și alte investigații.
În cadrul acțiunii de control au fost oprite 7 camioane, toți șoferii primind interdicția de a-și continua drumul până la ora 22:00. Amenzile totale au fost de 12.800 de euro.