Șoferi de camion amendați pentru că au depășit într-o zonă interzisă de pe A 8 în Germania
Joi, 29 august 2019, după o acțiune de control a traficului greu, polițiștii germani au depistat 123 de camioane cu probleme pe autostrada A 8 în zona Gruibingen, 80 dintre șoferi fiind amendați pentru că au depășit într-o zonă interzisă.
În cadrul acțiunii de control desfășurată între orele 09:00 și 14:00, au fost depistați 80 dintre șoferi de camion care au depășit într-o zonă interzisă pe A 8 în zona Gruibingen, respectiv 43 care au avut probleme tehnice la camion sau nu au respectat perioadele de repaus și odihnă.
Conform informațiilor oferite de poliție, amenda pentru fiecare șofer de camion care nu a respectat interdicția de depășire a fost de 70 de euro și un punct pe penalizare pe carnet.
Tot în cadrul acestui control a fost depistat un camion care avea probleme cu sistemul de frânare, iar anvelopele semiremorcii erau mult prea uzate.
Din motive de siguranță, șoferul nu a mai primit permisiunea de a continua drumul și a fost nevoit să depună o garanție de 1.100 de euro. Șoferul a trebuit să remedieze toate problemele tehnice pentru a putea continua drumul.
VEZI ȘI: Șofer de camion lituanian amendat în Germania cu peste 32.000 euro
Alte încălcări ale legislației au fost constatate și în ceea ce privește perioadele de repaus și odihnă, iar un șofer a fost trimis la un service pentru a-și calibra tahograful.
Și aici, din cauza numărului mare de probleme depistate, poliția regională împreună cu agenții BAG vor intensifica operațiunile de control până la finalul anului.