Soferii neglijeaza intretinerea anvelopelor

intretinerea anvelopelor

Compania Bridgestone, cel mai mare producator de anvelope din lume, este ingrijorata de un declin clar al sigurantei soferilor din Europa din cauza intretinerii defectuoase a anvelopelor.

Pe baza rezultatelor a peste 28.000 de verificari gratuite ale sigurantei anvelopelor efectuate in cadrul unui program aflat deja la a 8-a editie consecutiva, s-a constatat ca un procent uluitor de 78% dintre autoturisme aveau cauciucurile dezumflate sau uzate peste limita legala. Aceste cifre alarmante sunt cu atat mai ingrijoratoare, deoarece reprezinta o crestere de 25%. Cauzele cele mai probabile ale acestei cresteri sunt reprezentate de criza economica, majorarea pretului carburantilor si scaderea puterii de cumparare. Cu toate acestea, Bridgestone avertizeaza cu privire la pericolele unei presiuni incorecte si/sau ale gradului mare de uzura ale anvelopelor, deoarece acestea compromit siguranta rutiera prin reducerea stabilitatii si controlului asupra directiei masinii, alaturi de cresterea distantelor de franare.

O anvelopa este doar o piesa rotunda si neagra?
La inceputul oricarui proces de dezvoltare a noilor anvelope, fie de vara fie de iarna, Bridgestone aplica mottoul companiei, „Servim societatea cu produse de calitate superioara” si se concentreaza pe satisfacerea nevoilor consumatorilor. Dintr-un studiu de segmentare a clientilor realizat de Bridgestone*, a reiesit clar ca principala preocupare a aproape 50% dintre conducatorii auto o reprezinta „siguranta si controlul in conditii de carosabil umed”. La acest capitol, „distanta scurta de franare pe o suprafata umeda” este nevoia cea mai importanta, urmata de „mentinerea controlului in toate conditiile” si „distanta scurta de franare pe drumuri acoperite cu gheata si zapada”.

Soferii neglijeaza intretinerea anvelopelor

In acelasi timp, realitatea arata ca majoritatea consumatorilor isi achizitioneaza anvelopele in functie de pretul cel mai mic, fiind ostili ideii de a cumpara anvelope de calitate premium (chiar daca conduc un autoturism de clasa premium). Acestia cumpara tot mai mult anvelope de import la preturi scazute, in special fabricate in China (date confirmate de ETRMA **). Importurile de anvelope din China in Europa aproape s-au dublat intre 2007 si 2013, reprezentand 45% din toate importurile europene de anvelope in 2013.

Studiul a aratat ca multi conducatori auto au o intelegere deficitara a anvelopelor si o afinitate redusa fata de acestea, deoarece le percep ca pe niste marfuri de larg consum si ca pe o achizitie impovaratoare, neapreciind astfel complexitatea lor si considerand ca anvelopele sunt toate la fel: rotunde si negre! In mod deloc surprinzator, aproape 80% dintre conducatorii auto apeleaza la dealeri (de masini sau anvelope) pentru sfaturi de cumparare.

Intretinerea anvelopelor este neglijata
Exista doua probleme principale legate de intretinerea anvelopelor: uzura si presiunea. In ceea ce priveste uzura, 25% dintre soferii verificati in cadrul controalelor de siguranta a anvelopelor realizate de Bridgestone (28.000 de verificari realizate de personal calificat in intreaga Europa) conduceau cu anvelopele sub limita legala a adancimii profilului benzii de rulare de 1.6mm, si chiar se gandeau sa amane inlocuirea acestora! Pericolele rularii cu anvelope uzate (pierderea aderentei pe carosabil umed, riscul de explozie a anvelopei) sunt bine documentate si cunoscute. In Regatul Unit, pana la 57% din anvelope sunt inlocuite dupa depasirea limitei legale!

In cadrul aceleiasi serii de 28.000 de verificari privind siguranta anvelopelor, Bridgestone a descoperit ca 78% dintre soferi conduceau cu anvelopele umflate sub presiunea corecta. Aceasta situatie compromite capacitatea soferului de frana si de a efectua manevre in siguranta, conducand in acelasi timp la cresterea consumului de carburant si la uzare mai rapida a acestora.

Aceste constatari dovedesc inca o data – in pofida dorintei consumatorilor de a fi in siguranta – ca acestia nu au comportamentul adecvat pentru a satisface aceasta cerinta primordiala!

In mod ironic, o intretinere defectuoasa a anvelopelor conduce cel mai probabil la costuri mai mari in timp. Anvelopele cu o presiune incorecta se uzeaza mai repede si sunt responsabile de irosirea a aproximativ 3,9 miliarde de litri de carburant, generand 9,2 milioane de tone de emisii de CO2 inutile pe an. Aceasta se traduce prin costuri mai mari pentru conducatorii auto, dar si pentru societate in general.

Sistem vital de siguranta pe care consumatorii il subestimeaza
Bridgestone deruleaza campanii de educare deoarece multi consumatori nu realizeaza importanta anvelopelor pentru siguranta. Acestia vad anvelopele ca pe o marfa ca oricare alta: niste piese negre si rotunde din cauciuc care din pacate trebuie inlocuite ocazional. O achizitie suparatoare! Mai mult, exista o discrepanta uriasa intre ceea ce isi doresc multi consumatori de la o anvelopa („siguranta”, mai ales in conditii de carosabil umed) si ceea ce fac pentru aceasta – in sensul ca isi cumpara anvelope ieftine si apoi neglijeaza sa le intretina corespunzator.

O diferenta importanta in ceea ce priveste siguranta pe carosabil umed
Constatarile si testele interne in ceea ce priveste franarea pe carosabil umed arata diferente semnificative in distanta de oprire intre anvelopele premium si importurile la preturi scazute – o diferenta de 4 metri, in functie de mai multi parametri. Aceasta reprezinta aproximativ lungimea medie a unui autoturism. Asadar, intr-o situatie de urgenta – precum franarea brusca in traficul aglomerat de pe autostrada sau la o trecere de pietoni – aceasta poate face diferenta intre provocarea de daune materiale/lipsa oricaror daune sau chiar, si mai important, diferenta intre vatamarea fizica si lipsa oricarei vatamari.

Totusi, si mai importanta decat distanta este viteza reziduala la care continua sa ruleze vehiculul dotat cu anvelope ieftine. In vreme ce automobilul dotat cu anvelope Bridgestone se opreste, celalalt vehicul continua sa ruleze cu aproximativ 22 km/ora, mai mult decat suficient pentru a provoca pagube materiale si vatamari fizice grave.

Vatamarile fizice
Acestea sunt dificil de cuantificat in termeni monetari, insa statisticile internationale, precum studiul OTS (On the Spot) realizat de Ministerul Transporturilor din Regatul Unit in 2010, arata ca incepand de la o viteza de 8km/h, impactul cu un pieton poate provoca leziuni de la usoare la severe, iar in cazuri rare chiar deces. In cazul unui impact la 22km/h, in 40% dintre cazuri se produc vatamari usoare spre grave, in special la cap si picioare.

Pagube materiale
In cazul unui accident in care un autovehicul il loveste pe cel din fata sa, masina din spate poate suferi importante daune materiale, chiar si la 18km/h: indoirea barei/grilajului, spargerea farurilor, indoirea capotei, activarea cel putin a unui airbag.

Prin urmare, Bridgestone ii indeamna pe conducatorii auto sa isi verifice anvelopele cu regularitate, sa mentina o presiune corecta si sa inlocuiasca anvelopele uzate sau degradate inainte ca acestea sa devina o problema.

Tentatia de a face economii pe termen scurt – aproximativ 120 de euro pentru 4 anvelope – si de a cumpara un brand ieftin din import se poate dovedi o alegere costisitoare din punctul de vedere al vatamarilor fizice si pagubelor materiale, din cauza cresterii potentiale a riscului de accidente la franare.

Bridgestone va continua verificarile gratuite privind siguranta anvelopelor pe intreg teritoriul Europei, pentru a creste gradul de constientizare cu privire la importanta intretinerii anvelopelor si impactul acesteia asupra sigurantei, mediului si economiilor consumatorilor.

Follow #infotrucker