In FocusTop News

Șoferii irlandezi de camion au protestat împotriva creșterii prețurilor la carburant

Miercuri, șoferii irlandezi de camion au protestat împotriva creșterii prețurilor la carburant, provocând perturbări semnificative în Dublin, dar și în jurul capitalei Irlandei.

Și în Irlanda, la fel ca în toată Europa, prețurile la carburant au explodat în ultima lună, lucru care a stârnit nemulțumirea în rândul șoferilor de camion.

Șoferii irlandezi de camion au protestat împotriva creșterii prețurilor la carburant

Conform poliției, șoferii s-au deplasat într-un convoi lent către capitala Dublin și au obstrucționat traficul. Ca răspuns, autoritățile au blocat străzile din jurul sediului guvernului și au deviat traficul în oraș.

Asociația irlandeză de transport rutier (IRHA) s-a distanțat de protest, declarând că nu a avut persoane de contact în grupul protestatarilor, iar anumite comunicări ale sale au fost scoase din context.

„Sunt multe îngrijorări, dar asociația nu vrea să creeze probleme consumatorilor înainte de Crăciun”, a subliniat IRHA. Totuși, asociația spune că în 2022, dacă situația nu se va rezolva, ar putea organiza proteste.

VEZI ȘI: A fost adoptată o rezoluție europeană privind siguranța șoferilor de camion

În Irlanda, prețurile la benzină și motorină au crescut recent la maxime record. Un litru de benzină a ajuns la 1.726 de euro și un litru de motorină la 1.633 de euro – adică cu 27 și 28 de cenți mai mult decât în aceeași perioadă din 2020 și mai mult decât oricând de când au început să fie înregistrate prețurile în 1991.

Și în alte țări, cum ar fi România, prețurile carburanților au crescut în raport cu prețul petrolului din ultimele săptămâni.

Din aceeași categorie...

Back to top button