Bus

Solaris a finalizat livrările de autobuze electrice și troleibuze în Craiova și Mediaș

Solaris Bus & Coach a finalizat livrările celor 16 autobuze electrice în Craiova și a celor trei troleibuze în Mediaș, în baza a două contracte semnate în 2020. 

Producătorul polonez a încheiat anul trecut un contract cu administrația locală din Craiova în valoare de peste 57,5 milioane de lei + TVA pentru livrarea celor 16 autobuze electrice Solaris Urbino 18. În cadrul contractului, au mai fost achiziționate 16 stații de încărcare lentă și patru stații de încărcare rapidă a autobuzelor.

Solaris a finalizat livrările de autobuze electrice și troleibuze în Craiova și Mediaș

Autobuzul electric Solaris Urbino 18 are o lungime de 18 m, 2,55 m lățime și o înălțime de 3,48 m și poate transporta 40 de călători pe scaune și 94 în picioare, inclusiv un loc destinat persoanelor cu dizabilități. Confortul este asigurat atât prin sistemul de aer condiționat și încălzire, dar și printr-un sistem audio-video de informare a călătorilor cu date despre orele estimate de călătorie, anunțarea stației sau alte informații privind traseul.

Totodată, călătorii au acces la Wi-Fi și prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile.

Gradul de siguranță al pasagerilor va fi sporit de sistemul de supraveghere video prezent în fiecare autobuz și de sistemul electric de diagnosticare.

De asemenea, mijloacele de transport vor fi echipate și cu un sistem de numărare a călătorilor cu senzori amplasați la fiecare ușă care va permite operatorului de transport public să adune date relevante despre numărul de persoane care utilizează anumite rute, precum și un sistem de management al traficului care transmite date în timp real de pe traseu către autobaza operatorului de transport public.

VEZI ȘI: Kendo CNG, un autobuz interurban eficient și prietenos cu mediu

În ceea ce privește contractul cu municipalitatea din Mediaș, valoarea acestuia s-a ridicat la 6 milioane de lei + TVA pentru livrarea celor trei troleibuze Solaris Trollino 12 de ultimă generație.

Solaris a finalizat livrările de autobuze electrice și troleibuze în Craiova și Mediaș

Troleibuzele Trollino 12 livrate la Mediaș au o lungime de 12 metri, iar fiecare vehicul poate transporta până la 91 de călători, din care 35 pe scaune. Conectate la rețeaua electrică aeriană existentă în oraș, acestea nu generează nicio emisie poluantă și contribuie la reducerea emisiilor în mediul urban.

Pentru confortul și siguranța călătorilor din Mediaș, toate troleibuzele Trollino sunt dotate cu aer condiționat și încălzire, un sistem modern de informare a pasagerilor, camere de supraveghere video și un sistem de numărare a pasagerilor.

În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din orașele: Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Satu Mare, Galați, Baia Mare, Oradea și Mediaș, vehiculele electrice și hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalități din România.

Din aceeași categorie...

Back to top button