Bus

Solaris Urbino 18 Hydrogen va fi prezentat la 14 septembrie

Producătorul polonez de autobuze Solaris a anunțat că va prezenta modelul articulat fără emisii Urbino 18 Hydrogen la 14 septembrie, în cadrul unui eveniment online.

Solaris Urbino 18 Hydrogen este un autobuz articulat ce folosește hidrogenul ca principală sursă de energie. Cu acest model, producătorul răspunde cererii tot mai mari din piață pentru astfel de vehicule.

Solaris Urbino 18 Hydrogen va fi prezentat la 14 septembrie

Ca și la versiunea solo, inima lui Urbino 18 hydrogen este o celulă de combustie care acționează ca o mică centrală electrică alimentată cu hidrogen aflată la bordul vehiculului.

Grație tehnologiilor noi folosite și a numărului mai mare de rezervoare ușoare de hidrogen, autobuzul va putea parcurge distanțe mai lungi cu un plin. Autobuzul poate transporta de asemenea și mai mulți pasageri, în special pe scaune.

VEZI ȘI: Solaris a aprimit comanda pentru autobuzul electric cu numărul 2.000

Primele livrări ale modelului vor fi posibile în al doilea trimestru al anului viitor. Clienții vor putea opta pentru mai multe configurații ale ușilor și ale sistemelor de asistență pentru șofer.

Lansarea versiunii solo Urbino 12 hydrogen a avut loc în 2019. Până acum, peste 100 de autobuze Solaris alimentate cu hidrogen au fost livrate unor clienți din Italia, Germania, Olanda, Suedia și Polonia. Noi livrări, către clienți din Spania, Franța, Cehia și Slovacia, se vor face în curând.

Din aceeași categorie...

Back to top button