Camioane noi DAF de la TH Trucks finanțate prin BCR Leasing
Pachet de MobilitatePatronate și sindicate

Se solicită o decizie în actuala legislatură pe punctele importante din Pachetul de Mobilitate

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

Mai multe asociații europene de transport solicită o decizie în actuala legislatură a Parlamentului European pentru punctele importante din Pachetul de Mobilitate.

Într-un comunicat comun, asociații de transport din Germania, Franța Finlanda, Danemarca, Suedia și Norvegia, au solicitat parlamentarilor europeni să ajungă cât mai repede la o decizie pentru punctele importante din Pachetul de Mobilitate.

Conform acestor asociații este foarte important ca Parlamentul European să ia o decizie după ce acum doi ani s-au făcut publice primele propuneri, iar pe 10 decembrie 2018 miniștri de transport din UE au căzut și ei de acord asupra punctelor principale.

În această perioadă au fost dezbătute intens aspecte legate de timpul de condus și odihnă, de cabotaj și poluare.

Textele legislative aflate acum la Parlamentul European sunt rezultatul acestor discuții și sunt un compromis făcut în urma discuțiilor cu toate părțile implicate.

“În aceste condiții Parlamentul European trebuie să decidă în această perioadă de legislatură și să nu mai amâne acest subiect”, se menționează în comunicatul trimis de BGL.

În același comunicat se mai precizează că noul Pachet de Mobilitate deschide drumul spre un control mai ușor al companiilor, pentru respectarea normelor sociale în toate statele membre UE, pentru creșterea măsurilor de siguranță, a introducerii tahografului digital inlegient și pentru noi metode de reducere a poluării pe acest segment.

VEZI ȘI: Franța a dublat valoarea amenzilor pentru încălcarea normelor privind detașarea șoferilor

În același timp, o serie de prevederi naționale ar fi înlocuite de o legislație unitară europenă.

Conform declarației comune, la 20 de ani de la liberalizarea politicii europene în domeniul transporturilor, Uniunea Europeană trebuie să găsească un răspuns la inconsecvențele continue ale pieței și la înrăutățirea condițiilor sociale pentru șoferi.

Asociațiile au menționat că așteaptă o decizie finală cât mai rapidă pentru a se rezolva o mare parte din problemele de transport și logistică la nivelul Uniunii Europene.

În afară de BGL, celelalte asociații sunt FNTR (Franța), NLA (Danemarca, Suedia și Norvegia), SKAL (Finlanda), ALT (Finlanda), SÅ (Suedia), NLF (Norvegia) și DT (Danemarca).

Din aceeași categorie...

Back to top button