Utilitare ușoare

Soluții de carosare pentru vanurile electrice Mercedes

Mercedes-Benz oferă deja mai multe soluții de carosare pentru vanurile sale electrice, pentru aplicații fără emisii locale. Numărul acestora va crește considerabil odată cu viitoarea generație eSprinter.

Carosierii și clienții finali pot alege deja dintre patru vanuri electrice cu baterii: eVito Panel Van, eSprinter, eVito Tourer și EQV. În 2022, noul Citan va fi de asemenea disponibil într-o versiune electrică.

Soluții de carosare pentru vanurile electrice Mercedes

Pentru a crește numărul de soluții de carosare pentru vanurile sale electrice, Mercedes-Benz Vans a dezvoltat Electric Versatility Platform. Aceasta va fi baza viitoarei generații eSprinter, care va intra în producție în a doua jumătate a anului 2023.

Aceasta va avea 3 versiuni de baterii și numeroase variante, de la șasiu la furgon, putând deservi virtual orice aplicație din segment. În plus, față de actuala generație eSprinter, viitorul model poate avea o autonomie mai mult decât dublă, dar și o sarcină utilă mai mare cu până la 50%.

VEZI ȘI: Actros F, cel mai accesibil cap tractor Mercedes-Benz (VIDEO)

Vanurile electrice Mercedes reprezintă deja o bază pentru mai multe soluții de carosare: eVito pentru transport frigorific, eVito Tourer convertit pentru transport de persoane cu mobilitate redusă, eSprinter Pharma și eSprinter ambulanță pentru transport de pacienți.

De asemenea, Mercedes a prezentat și două concepte bazate pe capabilitățile viitoarei generații eSprinter: eGrocery pentru transport de alimente și CEP pentru livrări de colete.

Din aceeași categorie...

Back to top button