Știri

Spania: A intrat în vigoare interdicția la încărcare-descărcare pentru șoferi

Astăzi a intrat în vigoare în Spania interdicția la încărcare-descărcare pentru șoferii de camion, aprobată în luna martie, în urma acordului dintre Guvern și transportatori din decembrie 2021.

Spania este a doua țară din Europa, după Portugalia, care interzice prin lege participarea șoferilor la operațiunile de încărcare-descărcare a mărfii. Interdicția se aplică șoferilor de camioane de peste 7,5 tone.

Spania: A intrat în vigoare interdicția la încărcare-descărcare pentru șoferi

Centrele de încărcare-descărcare au avut la dispoziție 6 luni pentru a angaja și instrui personal specializat în încărcarea și descărcarea mărfii. Interdicția se aplică tuturor șoferilor, indiferent dacă sunt salariați sau șoferi-patroni, inclusiv celor angajați la companii străine care fac curse în Spania.

Legea permite totuși excepții în unele specializări, care necesită participarea șoferilor la aceste operațiuni. În acest caz, compania de transport trebuie să primească un supliment de plată separat de prețul transportului.

VEZI ȘI: Șase cauze comune în accidentele în care sunt implicate camioane

Tipurile de transporturi exceptate de la interdicție:

  • Mutări și depozitare de mobilă
  • Cisterne
  • Transport de agregate, basculante, vehicule cu macara sau cele care transportă alte dispozitive pentru efectuarea unor astfel de operațiuni
  • Transport de vehicule
  • Camioane de tractare
  • Transport de colete
  • Transport de animale vii la punctele de control
  • Transportul mărfurilor fracționate între un centru de distribuție și un punct de vânzare: șoferul va descărca numai la punctul de vânzare și trebuie să își desfășoare activitatea în cadrul programului zilnic și cu condiția ca acest lucru să îi permită revenirea la centrul de lucru obișnuit sau la locul său de reședință. Cu toate acestea, el poate participa și la încărcarea și descărcarea la centrul de distribuție, cu condiția ca un contract cu o durată egală sau mai mare de un an să fi fost convenit între expeditor și transportator.

Nerespectarea legii este considerată abatere foarte gravă, pedepsită cu amendă între 4.001 și 6.000 de euro, plătită atât de compania de transport la care lucrează șoferul, cât și de compania la care se face încărcarea sau descărcarea. Consecințele pentru cei din urmă pot merge până la dosar penal, dacă șoferul este rănit sau rănește pe cineva în timpul nerespectării interdicției.

Din aceeași categorie...

Back to top button