Carburanti

Stația de LNG și CNG din Torino, alimentată și cu biometan

Stația de alimentare cu LNG și CNG din Torino, rezultat al unei colaborări între IVECO și Engie, va fi prima din nord-vestul Italiei care va oferi și biometan (BioLNG și BioCNG).

Noua opțiune este posibilă după intrarea în parteneriat a companiei VULCANGAS. Biometanul distribuit la stația din apropierea sediului IVECO este produs la o fabrică din Lodi. Prin alimentarea cu biometan, stația de LNG și CNG din Torino acoperă și ultima componentă a unui lanț de aprovizionare cu energie ecologică.

Stația de LNG și CNG din Torino, alimentată și cu biometan

”Transportul cu zero emisii este aici. Cu IVECO S-Way NP, aveam tehnologia de a-l obține, iar de astăzi avem și furnizorul de biometan. Producția și distribuția acestui carburant regenerabil se dezvoltă rapid. În curând, în Italia se va putea merge fără emisii cu bio-LNG”, a declarat Thomas Hilse, președintele IVECO.

VEZI ȘI: Gruber Logistics a achiziționat 100 de camioane IVECO S-Way cu LNG

Inaugurată la începutul anului 2020, stația acoperă o suprafață de 5.000 mp. Ea este localizată în parcul industrial al CNH Industrial, pe Strada delle Cascinette, o zonă strategică din estul orașului Torino. Stația este dedicată în special vehiculelor grele. Ea dispune de două pompe LNG și patru de CNG, precum și un punct de încărcare pentru vehicule electrice, alimentat de sistemul fotovoltaic de pe acoperiș.

Față de diesel, alimentare cu LNG reduce emisiile de particule cu până la 95%, cele de oxizi de azot cu 90%, iar cele de CO2 cu aproximativ 15%. Prin alimentarea cu biometan (bio-LNG sau bio-CNG), impactul asupra mediului este virtual redus la zero.

Din aceeași categorie...

Back to top button