STEF va testa un agregat frigorific silențios, alimentat cu hidrogen
Grupul Stef va testa în Franța un agregat frigorific silențios, alimentat cu hidrogen, în cadrul proiectului FresH2, realizat împreună cu Bosch, Carrier Transicold și Lamberet.
Soluția curată și silențioasă de alimentare a agregatului frigorific a fost dezvoltată de Bosch. Energia electrică necesară funcționării unității de răcire a semiremorcii este furnizată de o celulă de combustie alimentată cu hidrogen.
Agregatul Carrier Transicold Vector HE 19 fără motor diesel a fost instalat pe o semiremorcă Lamberet SR2 Heavy-Duty. Noutatea este alimentarea directă a agregatului de la celula de combustie, fără nevoia unei baterii scumpe și grele.
Experiența Lamberet a permis integrarea componentelor sistemului fără a afecta aspectul semiremorcii, volumul util sau înălțimea totală. Din luna septembrie, proiectul FresH2 a ajuns în faza primelor teste în mediu real. Sistemul va fi folosit de echipe ale Stef Chambéry în tururile de distribuție de alimente.
VEZI ȘI: Thermo King lansează agregatul ultrasilențios Advancer Whisper Pro
După obținerea tuturor omologărilor de siguranță rutieră, sistemul va fi evaluat și din punct de vedere al eficienței și al posibilităților de îmbunătățire pentru versiunea de serie.
Pe termen lung, Bosch își propune să producă la fabrica sa din Rodez (Franța) un kit de alimentare cu hidrogen ce poate fi integrat pe toate tipurile de semiremorci frigorifice, noi sau rulate.
















