ȘtiriTop News

Suedia introduce cele mai mari amenzi pentru cabotaj ilegal din UE

Începând de la 1 decembrie 2021, Suedia va introduce cele mai mari amenzi pentru cabotaj ilegal din UE, care merg până la 60.000 de coroane (aproximativ 6.000 de euro).

Guvernul suedez a stabilit reguli precise pentru transportatorii străini care efectuează transport de marfă în Suedia. În același timp, amenzile pentru încălcarea regulilor au crescut de la 40.000 de coroane la 60.000 de coroane (aproximativ 6.040 de euro).

Suedia introduce cele mai mari amenzi pentru cabotaj ilegal din UE

”Vrem să avem ordine pe șoselele noastre. De aceea, guvernul a crescut sancțiunile pentru operațiunile neautorizate de cabotaj și o responsabilitate mai strictă a clienților. Suedia va avea unele dintre cele mai mari amenzi din UE pentru cabotaj ilegal. Mesajul este clar: cei care vor să trișeze sau să fenteze legea nu au ce căuta pe drumurile noastre”, a declarat Ministrul Infrastructurii, Tomas Eneroth.

VEZI ȘI: Camion blocat pentru cabotaj ilegal în Suedia

Amendamentele introduse la regulament presupun o precizare clară a termenului de cabotaj, în concordanță cu regulile UE. Responsabilitatea clienților va fi de asemenea crescută. Astfel, clienții suedezi pot fi amendați chiar dacă transportul neautorizat nu a fost completat.

Propunerea privind creșterea amenzilor pentru cabotaj ilegal de la aproximativ 4.000 de euro la aproximativ 6.000 de euro a fost înaintată în această vară. Schimbările se vor aplica de la 1 decembrie 2021.

Din aceeași categorie...

Back to top button