În 2024, numărul fraudelor cu cardul tahograf în Suedia au crescut cu aproape 70% față de anul precedent.
Statisticile Agenției Suedeze de Transport indică o creștere semnificativă a fraudelor cu cardul tahograf. Raportat la numărul total de controale efectuate, fenomenul a devenit și mai alarmant.
În 2023, au fost identificate 5,17 fraude la fiecare control realizat, în timp ce în 2024 această cifră a urcat la 7,82 – o creștere de peste 51%.
Tendința de creștere nu este una recentă. Între 2022 și 2023, numărul de încălcări a crescut cu 18%, iar raportat la numărul de inspecții, creșterea a fost de 3,6%. Cu toate acestea, specialiștii subliniază că această evoluție nu reflectă neapărat o creștere a fraudelor în rândul transportatorilor și șoferilor.
Faptul că identificăm mai multe încălcări nu înseamnă neapărat că fraudele s-au înmulțit pe drumurile publice. Creșterea poate fi atribuită și îmbunătățirii metodelor noastre de identificare a fraudelor, precum și unei selecții mai precise a companiilor supuse inspecțiilor, explică Mattias Persson, investigator în cadrul Agenției Suedeze de Transport.
Principalele tipuri de fraude identificate
Cele 2.158 de încălcări confirmate în 2024 au fost clasificate astfel:
- 1.150 de cazuri privind utilizarea cardului tahograf al altui șofer;
- 954 de cazuri privind extragerea neautorizată a cardului pentru a ascunde informații;
- 54 de cazuri privind utilizarea a două carduri tahograf de către același șofer.
Cea mai mare incidență a utilizării cardului tahograf al altui șofer a fost descoperită la o companie de transport din Skåne, unde au fost identificate 131 de cazuri. Pe locul doi se află o altă companie din aceeași regiune, cu 62 de încălcări, iar pe locul trei, un transportator din Blekinge, cu 33 de infracțiuni.
Frauda cu cardul tahograf rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru autoritățile de control rutier din Europa, iar Suedia pare să intensifice măsurile pentru combaterea acestui fenomen.















