Suzuki a prezentat noul model IGNIS în Japonia

Suzuki Motor Corporation a prezentat primele fotografii oficiale cu modelul IGNIS, un nou tip de mini crossover, ce combină atributele unui model compact cu cele ale unui SUV, și care va fi lansat în Japonia pe 18 februarie.
Modelul IGNIS se bazează pe conceptul de “mini crossover funcțional și stilat”, care răspunde atât provocărilor cotidiene, dar se adaptează excelent și ieșirilor de weekend sau activităților în aer liber.
Noul model oferă performanțe excelente, precum și siguranță la volan chiar și în condiții de carosabil înzăpezit sau drum accidentat, datorită caroseriei sale compacte, vizibilității excepționale și poziției înalte de condus, dar și a gărzii la sol înălțate.
Noul IGNIS beneficiază de un design sofisticat, lăsând o impresie puternică prin liniile și suprafețele sale simple ce se îmbină armonios, interiorul său oferind o senzație puternică de modernitate și calitate superioară.
Toate versiunile modelului sunt echipate cu sistemul SHVS (Smart Hybrid Vehicle by Suzuki – Vehicul Hibrid Inteligent Suzuki) și un motor cu capacitatea de 1,2 litri DUALJET (K12C), care oferă un consum excelent de 3,5 litri/100 km (pentru versiunea HYBRID MG 2WD). Versiunea 4WD beneficiază de asemenea de numeroase funcții de asistență la condus, inclusiv pentru o tracțiune excelentă în condiții de iarnă.
Modelul este caracterizat de o funcționalitate deosebită, datorită banchetei spate culisante, ce permite reconfigurarea spațiului disponibil pentru bagaje, pentru a se adapta necesităților de moment.
În plus, acesta beneficiază de cele mai recente tehnologii, precum sistemul de navigație cu memorie incorporata, compatibil cu Apple CarPlay, dar și dotări de siguranță, printre care se numără sistemul DCBS (Dual Camera Brake Support), aibag-uri frontale, laterale și tip cortină.
IGNIS, noul tip de mini crossover creat în Japonia, va fi de asemenea comercializat în Europa și pe celelalte piețe internaționale.
Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU.
Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube