Swiss Automotive Group devine acționar majoritat al Autonet

Autonet

Swiss Automotive Group (SAG) a cumpărat în cadrul unei tranzacții 51% din acțiunile Autonet, devenind astfel acționar majoritat al furnizorul numărul unu de servicii din domeniul auto pe piaţa românească.

Swiss Automotive Group și Autonet Group Holding vor continua să opereze în mod separat pe piețele proprii. Cele două grupuri, parte a aceluiași buying group, ATR International AG, una dintre cele mai mari asociații de firme, cu un rulaj estimat pentru anul acesta de 14 miliarde euro, acoperă împreună șapte țări – România, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Elveția, Austria și Belgia.

Grupul de firme Autonet are în prezent 1.500 de angajați, iar această alianță îi va permite consolidarea poziției de angajator important. Finalizarea tranzacției este condiționată de primirea aprobărilor necesare din partea autorităților de concurență.

Swiss Automotive Group devine acționar majoritat al Autonet

Grupul Autonet este unul dintre cei mai importanți furnizori din segmentul reparațiilor auto din Europa Centrală și de Est, fiind compus din Autonet Import România, Autonet Import Ungaria, Autonet Import Slovenia (furnizori aftermarket pentru segmentul de reparații auto), Lubexpert România, Lubexpert Ungaria, Lubexpert Slovacia (lubrifianți), Forsius (vopseluri auto), Network Systems (IT, Web, agenție marketing), Garage Assist (echipamente de service), Autonet Management Company (management).

VEZI ȘI: O gama completa de uleiuri de motor si transmisie pentru camioane MAN

Autonet Import, cea mai mare firmă a grupului, este cel mai mare furnizor de piese auto din România. Compania a fost înființată în 1996 și deservește clienți în trei țări (România, Ungaria și Slovenia), prin trei centre de distribuție și 61 de depozite regionale. Grupul Autonet are 1.500 de angajați în cele patru țări în care este prezent (România, Ungaria, Slovacia și Slovenia). Cifra de afaceri pentru anul 2015 este estimată la aproape 280 milioane de euro.

[pullquote align=”full” cite=”Mihály Lieb, acționar al Autonet și membru în Consiliul de Supraveghere al ATR International AG” link=”” color=”#ff0000″ class=”” size=”14″]Privim cu încredere această alianță în urma căreia va rezulta o entitate cu o dimensiune comparabilă cu cea a marilor jucători europeni din domeniu. Alături de SAG, ne vom putea consolida poziția de lider deținută de Autonet pe piața românească și vom putea atinge un ritm de creștere solid pe piețele externe – Ungaria, Slovenia și Slovacia. Ne propunem ca Autonet Group Holding și SAG să atingă o cifră de afaceri cumulată de un miliard de euro în următorii ani. Valorile comune și modelul de business similar au fost elemente-cheie în decizia de a încheia o tranzacție cu SAG. Prin urmare, această alianță nu va determina o schimbare a modelului de business al Autonet, ci vom continua să ne adresăm segmentului actual de clienți, căruia îi vom oferi o gamă mai extinsă de produse și servicii. Actualii acționari ai grupului, precum și conducerea executivă vor rămâne implicați pe termen lung în operațiunile de zi cu zi ale Autonet Group Holding.[/pullquote]

Cu vânzări anuale de peste 500 milioane de franci elvețieni, Swiss Automotive Group este unul dintre cei mai mari furnizori de piese auto de pe piața independentă europeană. SAG operează printr-o rețea de 100 de magazine și deține o flotă de 500 de vehicule de distribuție. Clienții sunt deserviți prin subsidiarele Derendinger AG, Technomag AG, E. Klaus AG, IHLE Schweiz AG și Wälchli & Bollier AG din Elveția, precum și de filialele Derendinger Handels GmbH din Austria, Matik Handels GmbH din Austria și Slovenia și Remco Belgium NV din Belgia. SAG a fost conceput ca un one-stop-shop a cărui ofertă include toate tipurile de servicii destinate pieței auto, precum și peste 250.000 de piese originale pentru toate brandurile auto existente pe piață. Swiss Automotiv Group are peste 2.000 de angajați.

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

Follow #infotrucker