
Din păcate, transportatorii din România sunt, deocamdată, slab conectați la logistica farmaceutică europeană, un sector de 250 miliarde euro.
Germania, Franța, Belgia, Italia și Olanda generează împreună 68% din volumul total al comerțului intracomunitar cu medicamente, conform unui nou raport publicat de Logista Freight, companie specializată în transport rutier și FTL pentru industria farmaceutică.
Cu un volum anual estimat la peste 3,3 milioane de tone și o valoare de piață de peste 250 de miliarde de euro, logistica farmaceutică din Europa reprezintă una dintre cele mai active și profitabile ramuri ale transportului rutier.
Raportul arată că peste 93% din cantitatea de medicamente circulă pe cale rutieră în interiorul Uniunii Europene. Mai mult, două treimi din veniturile sectorului provin din transportul produselor farmaceutice finite (FPP), ceea ce implică cerințe stricte privind siguranța, trasabilitatea și respectarea lanțului termic.
Cele mai intense rute logistice sunt între Irlanda și Belgia, Germania și Olanda, precum și între Olanda și Germania. Dintre cele 20 de centre logistice majore identificate, 15 se află în Germania, Franța, Belgia și Olanda.
Germania (50,64 miliarde euro), Irlanda (36,34 miliarde euro), Belgia (33,07 miliarde euro), Olanda (29,67 miliarde euro) și Italia (21,84 miliarde euro) sunt principalele țări exportatoare de produse farmaceutice în interiorul UE.
La capitolul destinații, Germania (51,21 miliarde euro), Belgia (40,45 miliarde euro), Olanda (28,11 miliarde euro), Franța (24,53 miliarde euro) și Italia (23,46 miliarde euro) conduc topul țărilor importatoare în cadrul schimburilor intracomunitare.
Raportul oferă o imagine detaliată pentru fiecare țară analizată – incluzând profiluri de import și export, moduri de transport și parteneri comerciali – devenind astfel un instrument valoros pentru toți actorii implicați în lanțul de aprovizionare farmaceutic.
Modelul Logista
Logista Freight operează o flotă de peste 1.400 de vehicule, dotate cu tehnologii avansate de control al temperaturii și o platformă digitală de rutare care optimizează traseele și reduce emisiile.
Compania este activă în mai multe țări europene și a fost recunoscută pentru performanțele sale în materie de sustenabilitate de CDP (de 9 ani la rând), Sustainalytics (scor ESG 16,5 în 2024), MSCI și Ecovadis.
Oportunitate ratată pentru România?
În ciuda poziției geografice avantajoase și a rețelei tot mai bune de infrastructură rutieră, România nu figurează printre actorii relevanți în comerțul intracomunitar cu medicamente.
Una dintre cauze ar putea fi lipsa unei specializări în transportul farmaceutic, care presupune investiții semnificative în echipamente, sisteme de control al temperaturii, monitorizare GPS și certificări precum GDP (Good Distribution Practice).
Un segment logistic de viitor
Logistica farmaceutică rămâne un segment cu potențial uriaș, dar înalt reglementat și extrem de competitiv. Pentru transportatorii din România, accesul la această piață presupune investiții serioase în calitate, tehnologie și conformitate – dar recompensa ar putea fi pe măsură.
Raportul integral poate fi descărcat de pe website-ul Logistra Freight.