Știri

Test ADAC: Spațiile de odihnă din Germania sunt murdare și nesigure

ADAC a vizitat 50 de spații de odihnă nesupravegheate din Germania, iar rezultatele au fost de multe ori înspăimântătoare.

Spațiile de odihnă sunt esențiale în timpul călătoriilor lungi, mai ales pentru șoferii de camion. ADAC a primit în ultima perioadă numeroase plângeri despre starea celor peste 1.500 de spații de odihnă nesupravegheate din Germania. De aceea, clubul a testat anonim 50 de parcări de pe cele mai lungi autostrăzi germane (A1 până la A9, A14, A20, A44, A61, A81 și A93).

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Rezultatele au confirmat plângerile șoferilor. Spațiile de odihnă au fost în dese rânduri neîngrijite, iar toaletele în special erau murdare și prost echipate. Probleme au fost și în ce privește siguranța și accesibilitatea. Ca o concluzie, ADAC spune că situația nu s-a îmbunătățit față de testul precedent, din urmă cu 4 ani.

Angajații ADAC au verificat spațiile de odihnă după 4 criterii: facilități sanitare, facilități exterioare, trafic și parcare și siguranța personală. Fiecare parcare a fost evaluată de două ori, de echipe diferite, la cel puțin 24 de ore distanță, pentru a se evita rezultatele întâmplătoare.

Aproape jumătate dintre parcări, mai precis 44%, au fost categorisite drept ”bune” și ”foarte bune”. Totuși, mai mult de una din cinci parcări a obținut rezultate ”slabe” și chiar ”foarte slabe”. Un astfel de exemplu a fost spațiul de odihnă Stadtwald de pe A3 Frankfurt-Würzburg: aici, echipele ADAC au descoperit toalete mobile extrem de murdare, dispensere de săpun goale și sisteme de iluminare insuficiente.

VEZI ȘI: O nouă zonă de servicii cu 100 de locuri pentru camioane pe A7 (Germania)

Cele mai mari neajunsuri au fost întâlnite în cazul igienei. În 72% din cazuri nu existau deloc dispensere de săpun sau măcar unul era defect. 26% dintre toalete nu avea hărtie igienică. În peste 50% nu existau sau nu funcționau uscătoarele de mâini. Și în multe cazuri s-au descoperit toalete înfundate sau uși ale toaletelor care nu se puteau încuia. În total, 28% dintre parcările verificate nu au trecut testul curățeniei.

Siguranța personală este o altă problemă îngrijorătoare. Peste 50% dintre spațiile de parcare erau insuficient sau deloc iluminate și 20% nu dispuneau de telefon de urgență. Supravegherea video era anunțată la 5 parcări, dar exista doar la 3. În total, 16 spații de odihnă, adică 32% din cele verificate, au picat acest test.

Rezultatele detaliate din spațiile de parcare testate pot fi găsite aici.

Din aceeași categorie...

Back to top button