TesteUtilitare ușoare

Test Mercedes-Benz Citan 112 CDI: Specialist urban și nu numai

Noul Citan a ajuns în România, iar noi am avut câteva sute de kilometri la dispoziție pentru a-i descoperi atuurile și părțile mai slabe. Test cu Mercedes-Benz Citan 112 CDI.

Citan este ultimul venit în gama de vehicule comerciale ușoare a Mercedes-Benz. Prima generație a fost lansată în 2012, ca o versiune mai rafinată a lui Renault Kangoo. A doua generație Citan merge pe aceeași rețetă, împărțind nu doar platforma și motorizările cu noul Kangoo, ci și linia de producție.

Test Mercedes-Benz Citan 112 CDI: Specialist urban și nu numai

Diferențele estetice dintre cele două modele sunt minime: farurile și grila față, la exterior, respectiv forma superioară a bordului, aeratoarele, volanul și sistemele multimedia, la interior.

La capitolul motorizări, noul Citan vine echipat cu dieselul de 1.5 litri împrumutat de la Renault, în versiuni de 75 CP (108 CDI), 95 CP (110 CDI) și 116 CP (112 CDI), sau cu motorul cu benzină de 1.3 litri dezvoltat împreună cu Renault, în versiuni de 102 CP (Citan 110) sau 131 CP (Citan 113).

Noi am avut disponibil la test versiunea Mercedes-Benz Citan 112 CDI, cu cel mai puternic motor diesel din gamă, în linia de echipare cea mai accesibilă BASE și cu foarte puține echipamente opționale (cel mai ieftin sistem audio, de 238 de euro). Se ajunge astfel la un preț de aproape 18.900 de euro (fără TVA).

Versiunea Base oferă strictul necesar pentru șofer: aer condiționat manual, volan multifuncțional reglabil, geamuri electrice, scaun șofer reglabil pe înălțime, senzori de lumină și ploaie, ATTENTION ASSIST, asistent la pornirea în rampă sau airbag-uri frontale, laterale și cortină. Bordul, cotierele de pe uși și cotiera centrală sunt acoperite cu plastic tare și rezistent, la fel și podeaua. Tapițeria scaunelor are și ea o culoare ce se pretează la utilizare intensă.

Test Mercedes-Benz Citan 112 CDI: Cum se simte în afara orașului

Datorită motorului diesel relativ puternic, Citan 112 CDI depășește granița logisticii urbane, putând fi folosit și pentru livrări expres pe distanțe mai lungi. Am plecat astfel la drum spre Brașov, mai întâi pe Autostrada A3, iar apoi pe aglomeratul DN 1.

La viteză maximă de autostradă, noul 112 CDI stă la 2.750 rpm în treapta a șasea, iar consumul se stabilizează în jurul valorii de 7,5 litri la 100 km. Citan Furgon nu are nicio problemă de stabilitate la 130 km/h, dar aerodinamica își arată limitele, iar zgomotul la vânt se simte destul de puternic.

Mult mai convenabilă este viteza de 120 km/h. Aici, turația scade la 2.500 rpm, zgomotul la vânt se reduce aproape total, iar consumul coboară cu peste 1 litru la 100 km. La 100 km/h (puțin peste 2.000 rpm), noul Citan este incredibil de silențios la interior, aproape ca un model electric. Consumul ajunge și el la valori extraordinare, de aproximativ 4 litri la 100 km.

Urcările și serpentinele nu îi pun nici el probleme dieselului de 116 CP. Cu excepția zgomotului destul de pronunțat în frână de motor, la turații de peste 2.500 rpm, parcă peste nivelul accelerațiilor la aceleași turații. După un ocol pe la Poiana Brașov și Râșnov, am revenit la București tot pe DN 1, la finalul călătoriei extraurbane consumul fiind de 4,9 litri la 100 km.

Senzor de lumina si ploaieATTENTION ASSISTAsistent la pornirea in rampa Airbag-uri torace si cortina

Test Mercedes-Benz Citan 112 CDI: Comportamentul urban

Aglomerația din București de după ora 17:30 este un bun indicator pentru consumul maxim la care te poți aștepta în mediul urban cu Citan 112 CDI: 9 litri la 100 km. A doua zi, cu un trafic ceva mai relaxat, consumul a scăzut la 6,9. Probabil că în cazul versiunilor 108 CDI și 110 CDI, aceste valori ar fi semnificativ mai mici.

Datorită dimensiunilor compacte (lungime de 4,5 metri), Citan Furgon nu are probleme de manevrabilitate în oraș. Direcția ușoară, cutia cu primele 4 trepte foarte scurte și antifonarea cabinei fac din noul Citan un mediu de lucru extrem de plăcut.

O mică problemă apare din cauza poziționării oglinzilor ceva mai în spate: vei vedea ceva mai târziu mașinile care schimbă brusc benzile, situație care apare destul de des în București. Nu sunt însă probleme de vizibilitate pentru vehiculele din banda imediat alăturată.

Test Mercedes-Benz Citan 112 CDI: Spațiul de marfă

În versiunea de test, Citan 112 CDI are o greutate proprie de 1.575 kg și o sarcină utilă de 655 kg. Combinația cu remorcă poate avea până la 3,5 tone.

Spațiul de marfă are o lățime minimă de 1.248 mm, putând găzdui un europalet și între pasajele roților. Lungimea este de 1.806 mm la podea și 1.539 mm în zona cea mai restricționată. Astfel, în spațiul de marfă pot fi încărcați 2 europaleți, prin ușile din spate.

Podeaua dispune de inele de ancorare și protecție de plastic, la fel și peretele despărțitor. pereții laterali și ușile au protecție doar în partea de jos. Pragul de încărcare este de 598 mm. În standard avem ușa culisantă de pe partea pasagerului, cu lățime de 708 mm și gol minim de 451 mm. Opțional se poate monta o ușă similară și pe partea șoferului.

Cei care au nevoie de un volum al spațiului de marfă mai mare pot aștepta versiunea cu ampatament lung, care va fi lansată la vară. Aceasta va avea un ampatament mai lung cu 400 mm și o sarcină utilă mai mare.

Din aceeași categorie...

Back to top button