Noua cabină aerodinamică a lui Volvo FH Aero Electric reduce consumul de energie și crește autonomia.
Deși a fost primul camion condus în testul din Grecia, am lăsat la urmă impresiile despre noul Volvo FH Aero Electric. În parte, pentru că, deși reprezintă viitorul, camioanele electrice nu reprezintă încă mai mult de 2% din vânzările de camioane noi din Europa.
Dar, ca să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, noua cabină Aero se potrivește parcă cel mai bine modelului electric, deși optimizează serios și consumul modelelor cu motoare cu combustie.
Totuși, aerodinamica influențează până la 50% din consumul de energie al unui camion electric, față de aproximativ 30% la unul diesel. Motive suficiente pentru a vedea ce avantaje aduce noua cabină aerodinamică pentru FH-ul electric.
Pentru a putea vizualiza conținutul, trebuie să ai cont de utilizator!


















