Service

Thermo King extinde rețeaua de ateliere certificate pentru înaltă tensiune în EMEA

77 de ateliere specializate oferă suport extins pentru soluțiile de refrigerare electrică, în peste 75 de țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa

Thermo King face un pas important în direcția electrificării transportului frigorific, extinzând rețeaua de ateliere certificate pentru intervenții la sistemul de înaltă tensiune al unităților de refrigerare electrice din regiunea EMEA (Europa, inclusiv România, Orientul Mijlociu și Africa).

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

În total, 77 de ateliere au fost autorizate să intervină asupra echipamentelor electrice de refrigerare, într-un demers care susține tranziția industriei către soluții fără emisii.

Toate aceste ateliere de service au parcurs un program de instruire și certificare dedicat, lansat de Thermo King în aprilie 2024. Tehnicienii sunt dotați cu unelte speciale, echipamente de protecție personală (PPE) și sunt pregătiți să opereze în condiții de maximă siguranță asupra sistemelor electrice de refrigerare pentru transport.

Rețeaua nou certificată susține portofoliul extins de soluții electrificate a companiei americane, precum sistemul AxlePower pentru semiremorci, bateriile auxiliare și unitățile electrice de refrigerare pentru autoutilitare și camioane.

Clădirile atelierelor certificate, vor fi semnalizate cu logo-uri “High Voltage Certified Workshop” și litera “E”.

Peste 350 de tehnicieni certificați în 18 luni

În ultimele 18 luni, peste 350 de tehnicieni din rețeaua de dealeri TK au obținut certificarea pentru intervenție la instalații de înaltă tensiune.

Aceasta este verificată conform unui set riguros de standarde interne, pentru a asigura același nivel de siguranță și calitate în toate piețele, inclusiv acolo unde nu există reglementări locale privind înalta tensiune.

Standardizare internațională și susținere prin organisme externe

Pentru a asigura un nivel constant al serviciilor la nivel global, Thermo King a dezvoltat un set propriu de standarde pentru intervenție la echiăamente care utilizează înaltă tensiune, iar certificările sunt validate inclusiv de organisme terțe.

Fiecare atelier certificat este obligat să dețină un set complet de echipamente: unelte izolate, testere de tensiune, mănuși de protecție și bariere de siguranță. În plus, toate centrele respectă legislația locală, acolo unde aceasta este în vigoare.

Cu o rețea de peste 500 de locații de service în 75 de țări, extinderea atelierelor certificate HV reconfirmă angajamentul producătorului global de soluții de refrigerare și răcire față de sustenabilitate, siguranță operațională și o logistică frigorifică electrică de viitor.

Din aceeași categorie...

Back to top button