Având ca obiectiv decarbonizarea sectorului de transport de mărfuri cu temperatură controlată, TIP va echipa semiremorcile frigorifice cu baterii și panouri solare, în cadrul unui proiect pilot denumit “Endurance”.
TIP Group este un pionier al diferitelor soluții durabile pentru alimentarea agregatelor frigorifice, pentru a permite industriei să devină mai ecologică și mai durabilă. În ultimele luni, compania a lansat două inovații majore pentru industrie: “E-reefer”, care utilizează rețeaua pentru a-și alimenta bateria, și “AxlePower”, care utilizează energia recuperată de către semiremorcă ca sursă de energie pentru agregatul de frig.
Pentru a oferi clienților săi soluții de transport suplimentare rentabile și durabile, TIP a lansat proiectul pilot “Endurance”, în care, o semiremorcă frigorifică va fi echipată cu un agregat de frig Sunswap alimentat cu baterii și energie solară.
Aceste unități utilizează o tehnologie de ultimă oră pentru a asigura o răcire fiabilă și durabilă, eliminând necesitatea agregatelor de frig tradiționale alimentate cu motorină și contribuind la decarbonizarea lanțului frigorific al industriei transporturilor.
Proiectul pilot cu durata de 12 luni va fi lansat în această vară. TIP a precomandat deja 40 de semiremorci frigorifice alimentate cu baterii și panouri solare, iar primele vor fi disponibile pentru clienți în august 2023. Concluziile rezultatelor intermediare vor fi anunțate în cursul acestui an.
VEZI ȘI: DB Schenker va folosi primele camioane electrice MAN, din 2024
Sistemul este complet electric și, în funcție de condiții, panourile solare pot furniza, de obicei, între 65% și 100% din energia necesară pentru funcționarea unității de refrigerare. Această energie verde gratuită reduce considerabil dependența de încărcarea în rețea și costurile. Acest lucru nu numai că va reduce amprenta de carbon a unei flote, dar va oferi, de asemenea, o sursă fiabilă de energie pentru a extinde autonomia agregatului semiremrocii frigorifice.
Odată ce proiectul pilot va fi finalizat, tehnologia ar putea fi implementată la scară mai largă de către TIP, oferind o soluție de bune practici pentru industrie.
O tehnologie avansată de panouri solare
Scopul acestui proiect pilot este de a face semiremorcile frigorifice să funcționeze complet electric în timpul orelor de lucru. Acest sistem inovator va fi testat folosind electricitate provenită de la panouri solare, care permite operatorilor de flote să economisească până la 90% din costurile de funcționare ale unui agregat de frig alimentat cu motorină.
Fiecare componentă din The Endurance a fost proiectată pentru a utiliza cât mai puțină energie de la baterie, fără a compromite performanța. Un alt avantaj este capacitatea adaptabilă a bateriei, care permite clientului să își optimizeze deplasarea, transportând doar greutatea necesară.