ȘtiriTop News

Tirol: O treime din camioanele verificate au avut abateri, cele mai multe de ordin tehnic

O treime din camioanele verificate de poliția austriacă din Tirol au avut probleme, cele mai multe de ordin tehnic și social. Un camion a rămas fără plăcuțele de înmatriculare, fiind considerat un pericol pe drum.

Miercuri, 11 mai, în intervalul 9.00 – 17.00, în cadrul controalelor care au vizat traficul greu de mărfuri la nivelul întregului Tirol, poliția austriacă împreună cu tehnicienii de la biroul guvernului landului Tirol și experții tehnici ASFINAG au verificat un total de 312 camioane din care 110 au avut diferite abateri.

În cazul a 31 de șoferi de camion, polițiștii austrieci au luat decizia de a le interzice temporar acestora să-și continue drumul până când nu își vor readuce camionul la starea tehnică inițială, iar în cazul a patru camioane polițiștii au retras plăcuțele de înmatriculare.

În cazul unui șofer italian, ofițerii au fost uimiți de starea tehnică proastă a vehiculului.Acesta avea defecte foarte grave la șasiu și la sistemul de frânare. Fiind un pericol iminent pentru trafic, aceștia au retras plăcuțele de înmatriculare de pe camion. Ulterior, acesta a fost urcat pe o platformă.

Niciunul dintre șoferii de camion verificați nu se afla sub influența alcoolului

„Toți șoferii au fost supuși unui test prealabil de alcoolemie și a fost foarte îmbucurător să constatăm că niciunul dintre ei nu se afla sub influența alcoolului”, Enrico Leitgeb, Departamentul de Stat pentru Transporturi din Tirol.

VEZI ȘI: Închiderea tunelului Kethel a scos în evidență vulnerabilitatea sistemului din Olanda

În total, poliția austriacă a întocmit 336 de rapoarte, cele mai multe dintre ele (106) pentru defecte tehnice ale vehiculului și încălcări ale timpilor de condus și odihnă (80). De asemenea, aceștia au colectat depozite de garanție de la 117 șoferi străini de camion.

Din aceeași categorie...

Back to top button