Camioane

Totul despre camionul electric Mercedes eActros

Primul camion electric Mercedes, eActros, a intrat de curând în producția de serie, iar în scurt timp îl vom vedea tot mai des pe șosele. Un motiv în plus pentru a ne familiariza cu performanțele modelului în ce privește manevrabilitatea, siguranța, sarcina utilă, timpul de încărcare și autonomia.

Mulți șoferi sunt curioși cum se conduce un camion electric în general și eActros în special. Cea mai importantă diferență față de un camion diesel este lipsa de zgomot, atât la pornirea motorului, cât și la accelerații, chiar dacă vehiculul este încărcat. În orice situație, nivelul de zgomot din cabină este diminuat drastic, oferind o călătorie mult mai relaxantă.

Totul despre camionul electric Mercedes eActros

Motoarele electrice nu sunt însă nici pe departe leneșe. O specificitate este cuplul maxim disponibil de la prima apăsare a pedalei de accelerație. Astfel, la plecarea de pe loc, camionul trage viguros până la viteza dorită, dar și cu mult mai puține vibrații decât un motor diesel.

Puterea continuă a lui eActros este de 330 kW (448 CP), iar cea de vârf este de 400 kW (543 CP). Misiunea șoferului este ușurată de sisteme de asistență precum MirrorCam, Active Brake Assist 5 și Sideguard Assist.

Totul despre camionul electric Mercedes eActros

Totul despre camionul electric Mercedes eActros: Siguranța

Alte neclarități sunt legate de siguranța în caz de accident. Chiar dacă iei toate precauțiile din lume, accidentele se întâmplă. De aceea, inginerii care au dezvoltat eActros i-au oferit camionului electric un concept specific de siguranță.

Numeroși senzori au fost instalați pentru a detecta accidentele. Odată declanșați, aceștia deconectează automat bateriile de sistemul electric al camionului, pentru a elimina riscul de electrocutare la contactul cu vehiculul. Pentru siguranța pasivă, fiecare baterie este protejată cu un element anti-șoc, care să absoarbă forțele generate în cazul unei coliziuni din lateral. În fine, șoferul are la dispoziție un buton de urgență în bord, care izolează de asemenea bateriile de sistemul electric al camionului.

Totul despre camionul electric Mercedes eActros: Sarcina utilă

Un dezavantaj al camioanelor electrice este sarcina utilă mai mică, din cauza greutății mari a bateriilor. Din fericire, tehnologia a avansat și în acest domeniu, iar eActros are performanțe foarte apropiate de cele ale unui model diesel.

Primul camion electric Mercedes este disponibil în versiuni de 19 sau 27 de tone, iar cu remorcă, greutatea maximă ajunge la 40 de tone. La fel ca la orice alt camion, sarcina utilă depinde de configurație: cu 3 sau 4 pachete de baterii, de existența unui agregat de răcire, de tipul suprastructurii sau de echipamentele opționale intalate.

Totul despre camionul electric Mercedes eActros

Totul despre camionul electric Mercedes eActros: Încărcarea

Pentru a încărca bateriile lui eActros este nevoie de un conector CCS Combo-2, un standard comun pentru stațiile de curent continuu. Durata încărcării depinde, în principiu, de puterea stației. În cel mai bun caz, o facilitate de încărcare rapidă poate livra 400 de amperi. În acest caz, încărcarea la o temperatură ambientală de 20 de grade Celsius ar permite ca bateria să ajungă de la 20% la 80% în aproximativ o oră.

Cu stații adecvate, încărcarea rapidă poate fi utilizată în timpul operațiunilor de transport: la încărcare, descărcare sau în timpul pauzelor șoferului. O simulare interactivă a timpului de încărcare poate fi găsită aici.

Totul despre camionul electric Mercedes eActros: Autonomia

Inițial, în faza de teste, eActros a arătat că o autonomie de până la 200 km este realistă. Modelul de serie are performanțe și mai bune, putând ajunge până la 400 km în condiții ideale. Autonomia depinde de foarte multe condiții.

În primul rând, de capacitatea bateriilor: eActros poate fi echipat cu 3 sau 4 pachete de baterii, fiecare cu o capacitate de 105 kW. În al doilea rând, contează consumul de energie. O suprastructură frigorifică necesită energie suplimentară, furnizată de asemenea de baterii.

Al treilea factor este poate și cel mai important: greutatea. Este o mare diferență între călătoriile la gol, parțial sau complet încărcat. De asemenea, contează temperatura exterioară. Dacă este prea cald sau prea frig, bateriile trebuie răcite sau încălzite, pentru a fi menținute la temperatura de funcționare ideală, cu un anume consum de energie.

VEZI ȘI: Mercedes eActros, testat la înălțime în Tirolul de Sud

Ultimul factor este reprezentat de domeniul de utilizare și stilul de condus. Traficul urban are un profil de consum complet diferit de traficul de pe autostradă din porțiunile plate. Numărul de accelerări, tipul de accelerare folosit sau nivelul de recuperare a energiei sunt decizii ale șoferilor care influențează mult autonomia.

Un lucru necesar este determinarea în avans a tipului de aplicație la care va fi folosit eActros, inclusiv cu tipul proceselor de încărcare. Corect configurat, un camion electric poate fi o alternativă practică pentru un camion diesel, în numeroase aplicații. Dacă dorești să aprofundezi subiectul, un calculator interactiv al autonomiei lui eActros poate fi găsit aici.

O altă noutate în cazul eActros este indicativul modelelor. Cifrele de pe ușă nu mai indică tonajul și puterea, ci autonomia maximă.

Totul despre camionul electric Mercedes eActros

Totul despre camionul electric Mercedes eActros: Spațiul șoferului

Odată suit într-un eActros, șoferul se simte ca în orice camion Mercedes. Volan multifuncțional, multimedia cockpit interactiv, frână de parcare electronică, la fel ca într-un Actros diesel cu echipare de top. Totuși, există și deosebiri.

Prima este butonul roșu-galben de urgență despre care am vorbit mai sus, plasat imediat lângă frâna de parcare. Apoi, partea din stânga a panoului de instrumente nu prezintă doar viteza de deplasare, ci și autonomia disponibilă. Turometrul a fost înlocuit cu un indicator pentru puterea consumată (în timpul accelerărilor) sau recuperată (la decelerări și frânări), care are în centru un indicator al treptei de viteză. Sub acesta este localizat afișajul funcției ”Active Boost”, care arată cât timp este disponibilă puterea suplimentară pentru accelerările cu pedala la podea.

Ecranul central al lui eActros, folosit pentru a controla climatizarea sau navigația, dispune și de un submeniu de încărcare a bateriei. Aici se poate seta timpul de plecare, limita de încărcare sau modul de încărcare dorite.

Totul despre camionul electric Mercedes eActros

 

Din aceeași categorie...

Back to top button