Camioane noi DAF de la TH Trucks - gamă completă de camioane diesel și electrice pentru orice aplicație de transport
ȘtiriLogistica

Transmec Group și P&O au lansat o nouă rută intermodală

Renault Trucks - Camioane rulate premium la dobțțndă excelentă

Ca răspuns cererea venită din partea clienților, Transmec Group și P&O Ferrymasters au încheiat un parteneriat de extindere a operațiunilor pe intermodal lansând o nouă rută feroviară regulată între Italia și România.

Utilizând operatori feroviari privați în cadrul unui concept de tren dedicat al companiei, serviciul a început la data de 1 iunie 2016, de două ori pe săptămână, cu plecări atât înspre Piacenza cât și spre Oradea, în fiecare miercuri și sâmbătă, timpul de tranzit între cele două terminale fiind de 40 de ore, cu ofertă de 80 de sloturi pe săptămână. În termen de câteva luni, va fi introdusă o plecare săptămânală suplimentară.

Serviciul oferă o opțiune majoră de transport pentru companiile care deservesc piețe în sudul și estul Europei. Principalele avantaje ale acestei rute noi lansate sunt timpul fix de 40 de ore între cele două terminale, trenuri dedicate, 80 de sloturi săptămânale, flotă deidcată de 300 de semiremorci Huckepack și mai mult de 2.500 de containere de 13.71 m, rețea extinsă de birouri și personal dedicat.

infotrucker

Aceasta este a doua colaborare dintre P&O Ferrymasters și Transmec pe o rută între Europa de Vest și cea de Est, după cea care a început în 2014, între Zeebrugge și România.

VEZI ȘI: Mercedes-Benz Vans mărește capacitatea de producție

Pentru a lansa serviciul între Piacenza și Oradea, cele două companii au investit, în părți egale, în dezvoltarea terminalului din Oradea, care înlocuiește orașul Curtici. Această structură va fi utilizată în viitor pentru cele două noi inițiative ale celor două companii, și pentru activitățile ale clienților externi.

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe FacebookInstagramTwitterYouTube

 

Din aceeași categorie...

Back to top button