Transportatorii cer stabilirea noii proceduri de rambursare a supraaccizei
Transportatorii spun că întârzirea inițierii noii proceduri de ramburasare viciază Bugetul de Stat, doarece consumul de motorinã va migra în țãrile învecinate.
Fiecare camion care nu mai alimentează în România aduce pierderi indirecte Bugetului de Stat de 20 de ori mai mari decât sumele potențiale de restituit din supraacciză.
UNTRR a solicitat asociațiilor profesionale de transport rutier din statele membre care ramburseazã acciza (Spania, Franța, Italia, Belgia, Ungaria și Slovenia), cât și Comisiei Europene, sã precizeze cum este transpusã Directiva 96/2003 în legislația naționalã specificã, respectiv dacã rambursarea accizei este consideratã ajutor de stat deasupra pragului minim comunitar stabilit de art. 7.2 al Directivei 96/2003 (combustibil profesional) sau doar sub acest prag.
Pânã în prezent, asociația transportatorilor a primit rãspunsuri de la ASTIC-Spania, FNTR-Franța și ANAV-Italia.
Cele 3 asociații au precizat cã în Spania, Franța și Italia, schema de rambursare a accizei este implementatã de foarte mulți ani fãrã a fi consideratã ajutor de stat, pentru cã se respectã prevederile Directivei 96/2003, iar dupã rambursarea accizei nu s-a coborât niciodatã sub pragul minim comunitar.
În condițiile aplicãrii supraaccizei de 32 de bani/litru la carburanții auto din lunile septembrie și octombrie 2017, transportatorii români sunt dezavantajați în competiția cu ceilalți transportatori, în special est-europeni, motivat de handicapul creat de supraacciza aplicatã.
VEZI ȘI: Cinci premii pentru Daimler Buses la BusWorld 2017
Prin aplicarea supraaccizei transportatorii români au cel mai ridicat cost fațã de țãrile din jur, costul motorinei în România fiind de 0.94 euro/litru fãrã TVA.
UNTRR reamintește cã un camion consumã minim 3.000 litri și pânã la 6.000 litri de motorinã lunar, iar o diferențã de 5 eurocenți urcã costul de operare al unui transportator român cu minimum 1.800 euro anual pânã la 3.600 euro, iar o diferențã de 10 eurocenți pe litrul de motorinã urcã costul de operare cu 3.600 euro pânã la 7.200 euro anual pentru fiecare camion din România, aspect care va reduce drastic competitivitatea firmelor de transport rutier din România în raport cu țãrile din jur.
Într-un an de zile fiecare camion care efectueazã transport internațional aduce aproape 35.000 euro în taxe și impozite directe și indirecte, iar autovehiculele care opereazã la nivel național aproape 100.000 lei – accizã, TVA, carburant, achiziție piese, întreținere, taxe salarii.
Fiecare camion care nu mai alimenteazã în România aduce pierderi indirecte bugetului de stat de 20 de ori mai mari decât sumele potențiale de restituit din supraaccizã.
UNTRR își exprimã sprijinul pentru adoptarea cât mai rapidã a unui mecanism de rambursare a accizei suplimentare într-o formã îmbunãtãțitã fațã de sistemul precedent, și cu o valoare rambursatã de minimum 5 eurocenți/litru, pentru a menține un cost al motorinei pentru transportatorii rutieri români la același nivel cu Ungaria.

















