Știri

Transportatorii europeni avertizează de haosul iminent din Brenner

Mai multe asociații europene de transportatori au trimis o scrisoare noului comisar interimar pentru transport în care cer o soluție fezabilă pentru haosul din trafic așteptat pe axa Brenner de la 1 ianuarie 2025.

Din 2025 vor începe câțiva ani de lucrări de reabilitare la viaductul Lueg de pe autostrada Brenner (A13). În toată această perioadă, viaductul va fi deschis pe o singură bandă în fiecare direcție.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Cu un volum de trafic de aproximativ 14,3 milioane de autoturisme și 2,5 milioane camioane pe an, autostrada Brenner este una dintre cele mai importante conexiuni între nordul și sudul Europei.

Transportatorii recunosc că lucrările de întreținere sunt necesare, iar siguranța rutieră nu trebuie compromisă. Totuși, ei cer găsirea urgentă de soluții pentru a garanta transportul de pasageri și de marfă peste Alpi în anii următori.

VEZI ȘI: Casă de expediții pedepsită pentru că a comandat operațiuni ilegale de cabotaj

”Circulația pe o singură bandă va reduce capacitatea cu până la 80% pe această rută. Cu restricțiile deja existente pentru traficul de marfă din Brenner, nu va exista suficientă capacitate pentru a suporta tot traficul”, se arată în scrisoare.

Autoritățile din Tirol au anunțat un concept de trafic complet nou, care va fi prezentat cel târziu în septembrie 2024. ”Având în vedere experiența noastră cu politicile anti-tranzit din Tirol, avem motive să ne temem de și mai multe restricții unilaterale pentru traficul de camioane și tratament preferențial pentru transportul de pasageri și cel regional de marfă”, se mai arată în scrisoarea semnată de IRU, AISÖ (Austria), ANITA (Italia), BGL e.V. (Germania), FIAP (Italia), FNTR (Franța), ITD (Danemarca), LVH.apa Wirtschaftsverband Handwerk und Dienstleister (Tirolul de Sud), NLA (Danemarca, Norvegia, Suedia) și TLN (Olanda).

Din aceeași categorie...

Back to top button