EconomicTop News

Transportatorii italieni solicită scutirea șoferilor de la obligativitatea Certificatului COVID

Asociația Conftrasporto solicită autorităților italiene scutirea șoferilor de camion de la obligativitatea Certificatului COVID pentru a nu pune transportatorii rutieri în situația de a nu garanta serviciile, cu consecințe asupra întregii economii din Italia.

În așteptarea clarificărilor de la autorități privind obligativitatea Certificatului COVID și pentru șoferii de camion ai companiilor străine care-și desfășoară activitatea în Italia sau pentru cei detașați, Conftrasporto a prezentat câteva propuneri cu privire la aplicarea Certificatului COVID, obligatoriu de la 15 octombrie 2021, în transportul de mărfuri.

Transportatorii italieni solicită scutirea șoferilor de la obligativitatea Certificatului COVID

Aceste propuneri sunt împărțite în 3 puncte:

  • recunoașterea Certificatului COVID pentru șoferii străini care lucrează pentru companii italiene și care au fost vaccinați în țara lor, chiar și cu vaccinuri nerecunoscute în Italia;
  • să se asigure că Certificatul COVID este extins la șoferii companiilor străine care operează în Italia, evitând tratamentul diferențiat în raport cu firmele de transport italiene;
  • derogare pentru șoferii de camion care nu vor beneficia de Certificat COVID la 15 octombrie;

Derogarea pentru șoferi, precizează Conftrasporto, ar fi în concordanță cu ceea ce s-a făcut deja în trecut, deoarece este esențial să se garanteze furnizarea de produse esențiale pentru cetățeni și continuitatea activităților economice

Derogarea ar putea fi pusă în aplicare prin prevederea tuturor măsurilor de protecție necesare în ceea ce privește distanțarea, echipamentul individual de protecție și obligația ca șoferul să rămână în cabină în timpul fazelor de interacțiune cu alți lucrători (în special în timpul operațiunilor de încărcare și descărcare).

VEZI ȘI: Poliția germană folosește camere video montate pe mașini nemarcate

Solicitare vine pe fondul îngrijorării puternice privind deficitul actual de șoferi, care în Italia este de aprox. 20.000 de șoferi, a procentului ridicat de nevaccinați din sector, din cauza lipsei de informare, dar și a educației precare, și imposibilitatea obiectivă de a respecta modalitățile și timpii de lucru, care pot produce o furtună perfectă asupra companiilor de transport rutier, care s-ar găsi incapabile să garanteze serviciile, cu consecințe asupra întregului sistem italian.

Din aceeași categorie...

Back to top button