In FocusTop News

Lituania acuză un deficit actual de 15.000 de șoferi profesioniști

Transportatorii din Lituania caută să angajeze șoferi profesioniști străini și solicită guvernului să faciliteze angajarea acestora, mai ales că deficitul va crește pe viitor, determinat de noile reguli ale Pachetului de Mobilitate.

Deficitul de șoferi profesioniști din Lituania a devenit o problemă serioasă nu doar pentru industria de transport ci și pentru întreaga economie lituaniană, deoarece transportul rutier este unul dintre principalele servicii de export, la fel ca în cazul României.

Lituania acuză un deficit actual de 15.000 de șoferi profesioniști

Dacă în țara noastră, deficitul este cauzat de migrarea forței de muncă către piețe care oferă salarii și condiții decente de muncă, în Lituania deficitul este cauzat în principal de numărul mare de camioane pe care-l dețin companiile de transport din această țară.

Cu o populație de doar 2,8 milioane de locuitori, transportatorii din Lituania trebuie să angajeze șoferi profesioniști străini, dar cota acestora din 2021 a fost deja epuizată.

Prin urmare, asociația transportatorilor rutieri Linava solicită autorităților să faciliteze angajarea a încă 15.000 de șoferi de camion străini, prin creșterea cotei de imigranți. În final, obiectivul este eliminarea completă a cotelor pentru imigranții destinați industriei de transport rutier.

Pe lângă solicitarea privind cota de imigranți, Linava ajută transportatorii să găsească și să angajeze șoferi de camion, colaborând cu diferite autorități ale statului și agenții de recrutare din alte țări pentru a construi o bază de date cu aceștia.

De asemenea, asociația ajută companiile de transport să producă documentația pentru angajare, chiar și în străinătate prin ambasadele lituaniene și, dacă este necesar, se ocupă și de interviuri cu candidații pentru a-și verifica abilitățile. Scopul este de a reduce timpul de angajare a unui șofer străin la o săptămână.

VEZI ȘI: Companie lituaniană acuzată de exploatarea șoferilor, în Belgia

Linava a menționat că deficitul de șoferi afectează în principal companiile lituaniene de transporturi mici și mijlocii, mai degrabă decât cele mai mari. De asemenea, asociația mai spune că acest deficit este adâncit și de Pachetul de Mobilitate, respectiv pandemie.

Potrivit Linava, 182 de companii de transport rutier cu licență internațională au închis de la începutul pandemiei până la 1 mai 2021, cu pierderea a 1.200 de locuri de muncă.

Linava spune că înainte de intrarea în vigoare a Pachetului de Mobilitate era nevoie de un șofer mediu și jumătate pe camion, în timp ce acum este nevoie de 2,2, valoare care va crește la 2,5 în perioada de vară.

Din aceeași categorie...

Back to top button